Dosar DIICOT

Italieni trimiși în judecată, pentru că au obligat sucevence să practice prostituția

Giancarlo Ruggeri a fost arestat preventiv anul trecut, după ce a venit din Italia să-și viziteze iubita la penitenciar
Giancarlo Ruggeri a fost arestat preventiv anul trecut, după ce a venit din Italia să-și viziteze iubita la penitenciar

Doi cetățeni italieni au fost trimiși în judecată, au anunțat ieri reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), fiind acuzați de trafic de persoane, după ce au încercat și reușit în două cazuri să racoleze femei de pe raza județului Suceava și să le ducă în Italia, ca prostituate, după ce, inițial, le spuneau că vor lucra ca menajere.
Cei doi italieni, Giancarlo Ruggeri (53 de ani) și Maurizio Di Munno (39 de ani), ambii din Torino, au avut un complice, în persoana unei femei din comuna Arbore, Lăcrămioara Pușcașu, zisă „Lili”, trimisă anterior în judecată și condamnată definitiv în vara lui 2012 la nu mai puțin de opt ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului anchetatorilor, „Lili”, concubinul ei, Giancarlo Ruggeri și amicul acestuia din urmă, Maurizio Di Munno, au venit la sfârșitul lui 2007 în România, pe raza județului Suceava, cu scopul de a căuta tinere pe care să le ducă în Italia și să le oblige să practice prostituația în folosul lor.
După două încercări eșuate, au convins-o pe Cristina S. să meargă cu ei în Italia, promițându-i un loc de muncă bine plătit, ca barmaniță.
Victima nu avea nici un loc de muncă, provenea dintr-o familie dezorganizată și la rândul ei avea patru copii minori pe care nu îi putea întreține, astfel că misiunea proxeneților de a o convinge să îi urmeze în Italia nu a fost deloc greoaie.
În aceeași perioadă (2008) au păcălit o altă tânără, Maria C., care era despărțită de soț, să meargă cu ei în Italia, chipurile să lucreze ca menajeră sau barmaniță într-un restaurant.
Una dintre victime, trimisă acasă din Italia, pentru că era prea urâtă
În Italia, însă, au aflat adevăratul motiv pentru care au fost duse acolo, fiind obligate să se prostitueze.
„Victimele erau obligate să practice prostituția în fiecare noapte, singura zi liberă fiind duminica. La întoarcerea de la «stradă», trebuiau să predea toți banii obținuți traficanților, iar în momentul în care acestea refuzau să facă acest lucru sau sumele de bani obținute din practicarea prostituției erau prea mici și nu se ridicau la pretențiile traficanților, victimele erau amenințate cu acte de violență și chiar cu moartea, de multe ori fiind bătute de traficanți”, se arată în rechizitoriul procurorilor, precizându-se că în procesul de „corecție” intrau și partidele de sex cu unul dintre proxeneți.
Afacerea italienilor a falimentat după câteva luni, una dintre victime fiind trimisă acasă chiar de către proxeneți, pentru că „era prea urâtă” și nu atrăgea suficienți clienți, iar cealaltă a ajuns în România, după un control al carabinierilor din zona Torino.
Audiați de procurori, cei doi italieni au negat acuzațiile. Giancarlo Ruggeri a fost arestat preventiv în mai 2013, de Tribunalul Suceava, după ce a fost reținut de autoritățile din România la Penitenciarul Bacău, în timp ce o vizita la pușcărie pe complicea sa, Lăcrămioara Pușcașu.

Recomandări

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock

15 inculpați trimiși în judecată pentru proxenetism și folosirea unor minore de 15 ani la prostituție, în Suceava și Botoșani

Condamnări reduse la mai mult de jumătate pentru o grupare care ducea fete la prostituție prin metoda ”Loverboy”

Condamnări reduse la mai mult de jumătate pentru o grupare care ducea fete la prostituție prin metoda ”Loverboy”. Foto Getty Images

Opt suceveni judecați pentru trafic de minori și proxenetism au scăpat definitiv de răspundere prin prescrierea faptelor