ISU Suceava recrutează voluntari pentru inițierea în meseria de salvator

Voluntari ISU Suceava
Voluntari ISU Suceava

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava anunță că reiau campania de voluntariat „Salvator din pasiune”. Cei care doresc să se inițieze în meseria de salvator se pot înscrie pentru campania din acest an.
Înscrierile se fac în perioada 14 – 31 ianuarie 2019, orele 9:00 – 15:00, la sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, iar informații suplimentare se pot obține de la Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, tel. 0230.524426, int. 27.113.
De asemenea, pentru informații ulterioare privind activitatea de voluntariat, dar și alte informații de interes din domeniul de referință, cei interesați trebuie să se aboneze, cu like, la pagina de facebook a ISU Suceava.
Pentru înscriere, voluntarul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor ISU.
La înscriere, candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente:
– cerere de înscriere (modelul se găsește la unitate);
– certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele peste 18 ani);
– copie după actul de identitate;
– aviz psihologic eliberat de către cabinet psihologic, organizat în baza Legii nr. 213/2004, având una din specialitățile „Psihologie clinică” sau „Psihologie aplicată în domeniul securitate națională”;
– act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare;
– adeverință medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două din următoarele criterii: „Nu se află în evidență cu boli cronice”, „Apt efort fizic mediu” sau „Clinic sănătos”;
– acordul părinților/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani (modelul se găsește la unitate).

Recomandări

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu
Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu

Conferință pentru părinți și specialiști preocupați de educația copiilor cu tulburări din spectrul autist, la Suceava

În căutarea drumului potrivit: liceenii din Liteni și-au dat întâlnire cu viitorul. Atelier de orientare profesională și reflecție personală