ISTORII

Fiecare așezare își are istoria ei – mai spectaculoasă, mai ternă, după cum fost-au vremurile și scrisă soarta. Un anume orgoliu local, întreținut și de pasiunea cercetătorilor-amatori din zona (reală și stimabilă) a dus la apariția unei sumedenii de monografii închinate satului natal. Ușor
exaltate (unii bucovineni nu se sfiesc să coboare originile așezării dacă nu chiar până la Dragoș-descălecătorul, măcar pe-aproape de veacul lui Ștefan…), micile istorii locale aduc ades la lumină documentație puțin cunoscută și atestă înscrierea în tradiția cronicărească rezumabilă prin sintagma „Ca să se știe!” Prin alte părți, fiecare oraș are un funcționar însărcinat cu ținerea răbojului anilor și scotocirea arhivelor. În Cuba (de pildă) i se spune historiador și-i singurul autorizat să ofere informații cu privire la trecutul locului. La noi, s-a trudit mai degrabă din pasiune și mai puțin din obligație de serviciu. Un mărunt amploaiat de la Primăria ieșeană, N. A. Bogdan, a cutezat o „monografie totală” intitulată „Orașul Iași”, publicată în fascicole între 1904 și 1912, adunate apoi în volum (de curând, reeditat). Reeditarea probează că-i posibilă și chiar necesară contribuția nespecialistului, a amatorului, dacă-i întemeiată pe cercetare harnică și aport propriu de investigare. (Și, oricum, în lipsă de altceva…) Sunt multe inexactități, aproximații și chiar naivități în cartea lui N.A. Bogdan, dar ceea ce-i conferă interes este cantitatea remarcabilă de informație, precum și stilul lipsit de mofturi și pretenții, lesne accesibil tuturor (aici s-ar înrudi cu autorul „Cronicii de la Arbore”, țăranul autodidact rădăuțean Toader Hrib). Totuși, nu poți lăsa istoria Iașului, atît de bogată, spectaculoasă și pilduitoare pentru neamul românesc, doar în sarcina unui N.A. Bogdan. (De altfel, își și încheie
cercetarea la 1912.) Drept pentru care un colectiv format din 8 istorici de la Facultatea de profil a Universității „Al. Ion Cuza” a început, în 1980, publicarea unei istorii a urbei scrisă din perspectiva și cu uneltele specialistului. Rezultatul: un text pe cât de exact, pe atât de arid, ce nu
prea invită la lectură. Deci: N.A. Bogdan probează colocvialitate amicală și accesibilitate deplină, lipsindu-i rigoarea științifică, în vreme ce opera universitarilor, dimpotrivă: este câlțoasă la lectură și impecabilă ca demers al cercetării în domeniu. Chestiunea istoriei Iașului începe să capete acută actualitate, fiindcă peste câteva luni (oct. 2007) fosta capitală a Moldovei își va sărbători 600 de ani de la întâia atestare documentară. Care va fi „carta de vizită” a municipiului, într-un moment în care va prevala întoarcerea privirii către acel „a fost odată” îndepărtat, și luminos, și încețoșat? Ei bine, această cartă-carte există! Din păcate, doar în manuscris (790 pagini). A scris-o academicianul Dan Bădărău (1893-1968), un ieșean împătimit de istoria orașului natal. Este, de departe, cea mai completă și echilibrată investigare a personalității Iașului în întreaga sa alcătuire de duh, spirit și faptă, ajungându-se până la amănunțimi surprinzătoare. Cartea ce așteaptă de 40 de ani lumina tiparului răspunde exigențelor privind impecabila ținută științifică, fiind, în același timp, accesibilă și atractivă la lectură. Ar necesita doar mărunte corecții de actualizare (unele hazlii, ca, de pildă: când se vorbește de str. Carol, o notă la subsol precizează „acum se numește 23 august” – deci, o contra-notă s-ar cuveni să instituie modificarea modificării: „acum, se numește Carol”.) Tipărirea unei astfel de cărți, cu rang implicit de eveniment editorial, necesită, obligatoriu, sprijin oficial. Probabil că forul cel mai îndreptățit să ofere Iașului monografia ce-o merită ar fi Primăria muncipiului, având în vedere și momentul aniversar. Cine știe, poate…