Istoricul sucevean Dan Emilian Petrovici a plecat la Ceruri

Istoricul sucevean Dan Emilian Petrovici a plecat la Ceruri
Istoricul sucevean Dan Emilian Petrovici a plecat la Ceruri

Muzeul Național al Bucovinei anunță cu profund regret plecarea la Ceruri a istoricului Dan Emilian Petrovici (4 iulie 1949 – 30 iulie 2025), fostul șef al Secției de Istorie.

Cei care doresc să-și ia rămas bun sunt așteptați la slujba de priveghi, care va avea loc vineri, 1 august 2025, de la ora 19:00, la Biserica „Sfânta Cruce” din cartierul Obcini, Suceava. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 2 august 2025, la ora 12:00, la aceeași biserică, urmată de înhumarea în Cimitirul Pacea din Suceava, începând cu ora 13:00.

„Astăzi, ne plecăm frunțile și inimile în fața unei pierderi grele. Istoricul Dan Emilian Petrovici, colegul nostru, mentorul nostru, prietenul nostru, și-a încheiat cu demnitate misiunea pe acest pământ. A fost mai mult decât un specialist al trecutului – a fost un păstrător al memoriei colective, un om care a știut că istoria nu înseamnă doar documente și date, ci oameni, destine, identitate. Cu rigoare științifică și pasiune neostoită, a contribuit, timp de decenii, la construirea și consolidarea imaginii Muzeului Național al Bucovinei ca instituție de prestigiu”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.

Ca șef al Secției de Istorie, Dan Emilian Petrovici a condus „cu înțelepciune și respect, fără să ridice vocea – s-a făcut ascultat. A știut să formeze echipe, să inspire colegi, să deschidă uși către proiecte importante și cercetări valoroase. A fost un om al echilibrului, al bunei-cuviințe, al profesionalismului dus până la detaliu”.

Dar dincolo de toate realizările sale profesionale, „Dan Emilian Petrovici a fost un om bun. Un om cald, discret, generos. Un coleg care nu a refuzat niciodată o rugăminte, un gând, o îmbărbătare. Cei care l-au cunoscut știu că zâmbetul lui calm și privirea lui senină aduceau liniște în jur. Ne rămân amintirile, scrierile, proiectele sale. Ne rămâne modelul său. Și ne rămâne datoria de a duce mai departe ceea ce el a început, cu aceeași seriozitate și dragoste pentru istorie”.

Colectivul Muzeului Național al Bucovinei a mai transmis acest mesaj: „Drum lin, domnule Petrovici. Ați fost un făuritor de istorie, iar acum vă alăturați celor pe care i-ați cercetat cu atâta respect. Istoria vă primește acum ca parte din ea. Dumnezeu să vă odihnească în pace!”.

Recomandări

Emil Ursu: „Revelații, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”
Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

A 45-a ediție a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei