Bucovineanul Ion Cotleț reprezintă cea de-a șaptea generație a familiei care s-a împământenit trainic în Comănești, satul despre care se spune că-și trage numele de la cumanii veniți aici, pe la sfârșitul sec. al XI-lea, de pe malurile fluviului Volga.
Stră-strămoșul său, Ilie Cotleț, venit din Arbore, s-a așezat la Comănești în anul 1801 și de-atunci numele și destinul acestei familii s-a contopit cu istoria locului.
Istoria satului, numismatica și sculptura în lemn sunt pasiunile lui Ion Cotleț.
O galerie cu portretele primarilor comunei
La peste 50 de ani, Ion Cotleț își împarte timpul, care nu-i consumat de activitățile zilnice, între aceste trei pasiuni, timp pe care-l dozează după priorități.
Spre exemplu acum, pentru că întreaga comunitate din Comănești se pregătește să inaugureze noul sediu al primăriei, primează preocuparea pentru istorie.
În calitate de consilier comunal la Comănești (dar și de fost primar al comunei Botoșana, între anii 1996-2000), Ion Cotleț și-a propus să realizeze, spre a rămâne ca mărturie, o galerie cu portretele primarilor din Comănești, începând cu sfârșitul veacului al XIX-lea și până în prezent.
A reușit să adune de la urmașii acestora fotografii (unele cu chipurile aproape șterse (imagini care necesită operațiuni de revigorare), oameni între care se află și înaintașii săi care s-au aflat în fruntea obștii, primarii din familia Cotleț: Ion (1902-1905), Toma (1924-1928 și 1931-1932) și bunicul Roman (1934-1937).
Cioburi ceramice strânse pe urma plugului
Pasiunea pentru istoria baștinii sale este veche, încă din anii copilăriei, și-așa cum mărturisește el a fost stârnită de o vizită pe care a făcut-o ca elev, împreună cu colegii de clasă, în două muzee din zonă: cel al țăranului cărturar Toader Hrib, din Arbore, și muzeul pe care l-a realizat învățătorul Vasile Boca la școala din Botoșana.
„Am văzut acolo lucruri pe care le-am întâlnit și la Comănești”, spune el, amintindu-și de cioburile ceramice pe care le scoteau din pământ, la arat, cuțitele plugurilor.
Așa că, a început să caute și să adune pe urma plugului cioburile care i se păreau mai interesante.
Multe dintre cioburile ceramice adunate în anii copilăriei s-au pierdut însă de-a lungul anilor („s-a sfădit” și cu mama care, făcând curățenie prin casă, a mai aruncat din ele).
Mărturii despre sat
A strâns mărturii despre satul său, publicații vechi (într-una dintre ele, intitulată „Drumul nou”, Nr. 13 din data de 15 iulie 1939, publicație editată de Direcția Învățământului și Propagandei din cadrul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, este reprodusă fotografia gospodăriei unchiului său, Toma Cotleț, primar al comunei în perioada interbelică), diverse documente, fotografii, precum și o serie de obiecte ca o cheie mare de fier de la curtea boierului Tăutu, cel care a cumpărat satul Comănești în anul 1739.
Pasiunea și curiozitatea l-au îndemnat să stea de vorbă cu oamenii pentru a afla fapte și întâmplări care nu sunt consemnate nicăieri.
Așa a aflat de la Gagniuc Gheorghe a lui Japon, care a fost în lagăr în Rusia, cum erau puși să tragă prizonierii la plug, și a stat de vorbă cu Nistor Isidor a lui Gherasim, singurul țăran din Comănești care a refuzat să intre în Gospodăria agricolă colectivă.
Colecția de bancnote și monede românești
Legată de istorie, stârnită tot în anii copilăriei, este și pasiunea sa pentru numismatică.
Monedele vechi, pe care le-a văzut la muzeul lui Toader Hrib, l-au determinat să caute prin sat, pe la rude, pe la cunoscuți, pe la prieteni, bani de odinioară, din metal sau hârtie, bani pe care își amintește, cu regret, că i-a dus la școală (pentru că li s-a spus că se va organiza un muzeu) și s-au pierdut.
Mult mai târziu, prin anii ’80, a reînceput să strângă piese de numismatică, iar în prezent colecția sa cuprinde circa 400 de monede și bancnote românești, între care și o bancnotă de 500 lei, emisă în anul 1944 de Comandamentul Armatei Roșii, care a circulat o scurtă perioadă pe teritoriul României cu mențiunea „Primirea în toate plățile este obligatorie”.
Modele sculptate în… săpun
Dar poate cea mai reprezentativă pasiune a lui Ion Cotleț este sculptura. Când era la Școala Profesională, unde se pregătea pentru meseria de strungar, îi vedea pe colegii de la prelucrarea lemnului cum făceau casete cu ornamente sculptate.
Fiindcă nu avea dălți, dar voia să demonstreze că poate să reproducă și el modelele sculptate, a făcut primele încercări cu briceagul în… săpun.
Desenul îi plăcuse de mic copil și-și amintește cum mama sa, care avea nevoie de serviciile medicale ale asistentei din sat, îi ducea câte-odată acesteia, ca să-i facă o injecție, desene de-ale lui.
Ajuns strungar, s-a pomenit că un unchi l-a rugat să-i facă niște dălți de sculptură. Fiindcă n-a avut timp, a cumpărat câteva dălți ca să i le dea, pe care însă le-a încercat conturând un portret pe fundul de lemn pe care-și pregătea mâncarea de burlac.
S-a tăiat la mână, dar s-a ambiționat să termine chipul de dac pe care îl păstrează și astăzi.
„Șapte zile de permisie cu foi de drum”, pentru o figurină sculptată
A prins drag de sculptură, și-a procurat o trusă de dălți bune și a început să lucreze.
Cea de-a doua lucrare a fost făcută pentru a o dărui unei fete. În Bucovina fetele oferă de 1 martie mărțișoare băieților. A primit de la o fată un mărțișor și i-a întors gestul pe 8 martie, oferindu-i o lucrare sculptată în basorelief cu chipul unei fetițe cu codițe.
A continuat apoi să sculpteze atât în armată, unde, ca furier, dispunea de timp liber și executa diferite figurine din lemn (pentru o lucrare care a ajuns pe biroul comandantului de unitate a primit „șapte zile de permisie cu foi de drum”), cât și după ce a trecut în rezervă.
În paralel cu Școala de maiștri rulmenți, pe care a urmat-o timp de doi ani la Brașov, s-a înscris și la Școala Populară de Artă, la secția sculptură.
În școală a dobândit îndemânare, s-a perfecționat și a participat la o expoziție de grup.
Monografia satului Comănești
Când s-a reîntors la Suceava a propus conducerii de la Rulmentul un proiect de fântână arteziană, un ansamblu monumental pentru platforma din fața fabricii.
Era un ansamblu de mari dimensiuni, care presupunea lucrări în inox și mozaic, care, până la urmă, nu s-a finalizat în forma concepută de el.
Proiectele din anii de junețe au rămas doar o amintire. Ion Cotleț continuă însă, în clipele de răgaz, să sculpteze și astăzi și are de gând (având ca bază de pornire lucrarea monografică întocmită în anii ’60 de fostul notar Chiril Ștefănescu, manuscris care cuprinde și arborele genealogic al familiilor stabilite în sat, de la „primii descălecători” și până la anul 1850) să continue proiectul realizării și tipăririi monografiei satului Comănești.
Cu toată contribuția la reînființarea comunei, meritele și le-au asumat alții
Comăneștiul a fost comună până în anul 1968, după care a intrat în componența comunei Botoșana.
Ion Cotleț este unul dintre cei care s-a implicat logistic și material, suportând o mare parte din cheltuielile de organizare, în referendumul din anul 2001 pentru reînființarea comunei Comănești.
În perioada în care a fost primar în comuna Botoșana (din care făcea parte și Comăneștiul), Ion Cotleț a fost la Arhivele Naționale din București și a adus copia documentului de atestare a satului Comănești, datat la cancelaria voievodului Ieremia Movilă la 5 iunie 1601.
Cu toată contribuția sa la reînființarea comunei, meritele și le-au asumat alții.
Ion Cotleț a organizat cele două întâlniri “Fiii satului”, a pus bazele unei nucleu muzeal la școală, și a propus ridicarea unui monument dedicat eroilor din comună, proiect care nu s-a materializat întru-cât nu a întrunit majoritatea voturilor în consiliul local.
Un semn al istoriei familiei Cotleț și a satului Comănești
În grădina lui Ion Cotleț poate fi văzută o cruce de piatră inscripționată cu scriere chirilică. Crucea (care se observă că a fost ruptă și recondiționată) a fost pusă la capătul satului de un strămoș de-al său, Toma.
Pe o parte se vede textul întrerupt în locurile unde a fost frântă crucea: “Această sfântă cruce să ne ferească de toate boalele și…grindinile, să apere această țarină care s-au făcut cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Toma…din Comănești, pentru a lui și a tot neamul lui mântuire și veșnica lor pomenire – Comănești, anul 1853”.
Pe cealaltă parte scrie: “Supt umbra ei cine va scăpa de mult folos și-n bucurie se va adăpa”.
Crucea, care poartă urmele gloanțelor trase de ruși în primul război mondial, a zăcut frântă vreme de vreo 60 de ani. Prin 1980 un unchi, Vasile Cotleț, a recondiționat-o parțial, iar în 2005 Ion Cotleț a refăcut-o, a repus-o pe soclu în grădină și a resfințit-o. Un semn al istoriei familiei Cotleț și a satului Comănești.
