Am rămas surprins de câte comentarii a generat articolul de joi legat de sechestrarea a aproape o tonă de carne congelată, de la „Metro”. Iar în majoritatea comentariilor ni se reproșa că nu am scris numele magazinului, în text vorbindu-se despre un „hypermarket sucevean”. Că ni s-a reproșat e una, dar, ca de obicei, căcănarii de pe net s-au și grăbit, sub protecția anonimatului, să-și dea dovada profundei inteligențe și mai a ales a cunoașterii fenomenului jurnalistic și social din Suceava. Spun ei că nu am dat numele magazinului pentru că am preferat un mic șantaj. Adică, noi am prezentat articolul respectiv la hypermarketul cu pricina „iar aceștia, băieți simțiți, au sărit cu echivalentul a câtorva salarii de amărăștean la Monitorul. Și uite așa, fătuca a incriminat, dar a luat si lozul”. Nu știu, sincer, de unde răsar căcănarii ăștia și cum le fată mintea așa niște idei. Probabil au făcut la viața lor chestii asemănătoare și acum vorbesc din experiențele trăite, ascunzându-se după pseudonime (gen „Torque” sau „pk”) care le caracterizează din plin inteligența și personalitatea. Realitatea este că „Monitorul” nu a avut, nu are și, mai mult ca sigur, nu va avea nici un contact direct cu „Metro”. Mă rog, cu conducerea unității. Reclama pe care am publicat-o, noi, dar și celelalte ziare locale, în anii trecuți, a venit printr-o agenție de profil de la București. Aceasta e politica, sănătoasă, zic eu, a marilor companii. Să lucreze prin agenții de publicitate.
A trecut ceva vreme de când nu am mai avut reclamă de la „Metro”. Deci, în spiritul gândirii căcănarilor, ar fi fost momentul optim să lovim în „Metro”. Poate îi forțăm să sară cu banul. În alte părți, probabil, se gândește așa. La noi, la „Monitorul”, vă garantez că nu. Eu personal i-am cerut redactorului, după ce am discutat subiectul, să nu dea numele hypermarketului. Decizia am luat-o după ce am ajuns la concluzia că hypermarketul respectiv nu are nici o vină. Jurnalistic, așa mi se pare corect. Nu poți arăta pe cineva cu degetul, dacă nu are nici o vină. „Metro” a primit un produs, însoțit de un certificat de calitate, certificat care spunea că pungile respective conțin creier de porc congelat. Ce vroiați? Să se apuce să desfacă pungile, una câte una, să vadă, nu cumva conțin și rinichi? Sau ficat? Sau cuie de potcovit caii?
Un alt cititor de al nostru, dar nu un căcănar, a făcut un comentariu extrem de pertinent: „E ca și cum ai cumpăra de la buticul de pe colț o pungă de chips-uri și să găsești în ea un șoarece carbonizat. Pe cine reclami? Pe buticar (care ți-a vândut un produs în termen) sau pe producător/importator ?” Are dreptate omul. Cum v-ar plăcea, stimați căcănari, să mergeți la butic să cumpărați chipsuri, iar punga să fie desfăcută. Și vânzătorul să vă explice: „Știți, punga e desfăcută pentru că am verificat ca nu cumva să fie vreun șoarece sau o gânganie înăuntru. Nu sunt. Serviți cu încredere. Am verificat chips cu chips”.
Comentariile la acest articol m-au mâhnit. Nu pentru ce au scris la adresa noastră sau pentru cuvintele folosite. Atâta îi duce mintea… Și, în plus, ne-am obișnuit. Problema e alta. Ne umflăm pieptul că am intrat în UE, dar am rămas tot cu mentalitatea aceea de bazar oriental: nu putem concepe ceva fără ciubuc, nu putem accepta că niște ziariști își fac treaba fără să ia șpagă.
