Protecția elevilor în școli, un subiect atît de mediatizat în ultima perioadă, este încă de actualitate și la Suceava, inspectorii școlari generali ai IȘJ „amenințînd” directorii instituțiilor de învățămînt cu sancțiuni în cazul în care nu oferă siguranță elevilor în timpul cursurilor. „Amenințările” din partea IȘJ au venit în momentul în care, așa cum a declarat inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă, „la unele colegii din județ a fost nevoie să merg de trei ori în control pentru a se lua măsuri în ceea ce privește securitatea elevilor”. Mai exact, Barbă a precizat că s-a plimbat nestingherit prin unele școli din județ, fără ca cineva să observe prezența unei persoane străine. „Directorii nu iau măsuri în această privință”, a declarat Barbă, care a mai precizat că are deja o listă cu directorii indiferenți în această problemă, pe care urmează să-i sancționeze. Pe „lista neagră” a lui Niculai Barbă se află directorii de școală din Milișăuți, Bădeuți, Horodnic de Jos, Adîncata, Vicovu de Sus, Fălticeni (Colegiul Național „Nicu Gane”) și Forăști. O altă problemă pe care Niculai Barbă a adus-o în discuție a fost aceea a siguranței elevilor care stau în internate, și care ajung la școală duminică seara. Mai precis, este vorba despre elevii care învață în Cîmpulung Moldovenesc și care, în drumul de la gară pînă la cămin, au fost atacați și deposedați de anumite bunuri. „Pentru că aceste incidente au fost tot mai frecvente în ultima perioadă, Jandarmeria din Cîmpulung Moldovenesc va patrula în fiecare duminică, de la gară pînă la căminele de elevi, pentru a le oferi acestora protecție”, a declarat Niculai Barbă.