O femeie din Corlata își caută nepoatele gemene pe care spune că nu le-a mai văzut de șapte ani. Domnica Varvaroi are 66 de ani și dorește să le reîntâlnească pe nepoatele sale Diana și Cosmina, gemenele uneia dintre fiicele sale care a decedat.
Din câte știe femeia, fetele ar locui acum în județul Neamț, de unde este tatăl lor, însă nu a reușit să afle exact unde se află acestea.
Gemenele s-au născut în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, unde locuiau și lucrau Dan Iacoboaie și Ana Stanciuc, părinții copilelor. Domnica Varvaroi spune că acum șapte ani de zile, fiica sa Ana a decedat.
„Am fost în primăvară la ei în Constanța, înainte ca Ana să moară. Nu era bine, nu se descurcau cu banii, ginerele meu se apucase de băut. Atunci le-am văzut ultima oară pe Diana și Cosmina. Aveau doi ani și ceva”, povestește femeia. La scurt timp după ultima ei vizită la fiică, Domnica a aflat că Ana a murit și a mers din nou în Constanța pentru înmormântare. De data acesta, Domnica spune că nu și-a mai văzut nepoatele, tatăl fetelor refuzând să le aducă la înmormântarea mamei lor.
„De atunci nu am mai ținut legătura, el (tatăl gemenelor) nu a mai vrut să păstreze legătura cu noi și nici să mai știm ceva de fete”, a mai spus Domnica Varvaroi.
Femeia a încercat să-și caute nepoatele, însă a aflat că Dan Iacoboaie s-a mutat din Mihail Kogălniceanu în județul Neamț, cel mai probabil în localitatea Borca.
„I-am căutat la Mihail Kogălniceanu și de acolo mi-au spus că s-au mutat. Am încercat prin Protecția Copilului, să văd dacă știu ei ceva de fete, și mi-au transmis și de la Constanța și de la Neamț că gemenele nu figurează în evidențele lor”, a mai spus Domnica Varvaroi. Femeia spune că nu știe cum să dea de urma fetelor.
„Nu cunosc pe nimeni din rudele fostului ginere”
„Nu cunosc pe nimeni din rudele fostului ginere, nu știu unde să merg și pe cine să întreb”, a spus Domnica Varvaroi. A reușit să obțină de undeva un număr de telefon al tatălui fetelor, însă când l-a apelat, numărul nu era valid.
„Nimeni din familia noastră nu le-a mai văzut. Sunt nepoatele mele și mi-aș dori să le reîntâlnesc. Acum sunt deja mari, au peste nouă ani, și vreau să le găsesc”, a spus Domnica Varvaroi.
De la Primăria Borca, județul Neamț, nu am reușit să aflăm imediat dacă fetele Cosmina și Diana Iacoboaie se află în localitate, deoarece fetele nu au fost născute în Borca și astfel sunt mai greu de identificat. Un reprezentant al primăriei ne-a declarat că „în localitate sunt mai multe persoane care poartă acest nume de familie, și dacă ele nu au fost născute aici nu le putem identifica nici după înregistrarea nașterii”.
Domnica Varvaroi este decisă să meargă să-și reîntâlnească nepoatele de îndată ce va afla unde acestea locuiesc și apelează la toți cei care i-ar putea da informații despre locul unde se află acum gemenele.