Ipoteze plauzibile privind nașterea poetului național



În anul 1902, în ziua de 14 iunie, comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost cuprinsă de frigurile unei mari sărbători. Boierul și omul de cultură Leon Ghica, descendent dintr-o familie domnitoare, se simțea dator din motive pe care le vom arăta mai jos să îi ridice poetului național un bust impresionant. Opera de artă mult admirată de participanți a fost realizată în bronz de către sculptorul Oscar Spaethe. Vitregia vremurilor sau nesăbuința oamenilor a făcut ca din celebra lucrare, probabil primul bust al poetului, să nu mai rămână decât soclul. Pe acesta se mai poate citi încă și astăzi „Aici s-a născut Eminescu”. Sprijinit de bust, Petre Grădișteanu afirmă convins că aici s-a născut „strălucitorul geniu al lui Eminescu”. Cu acest prilej, Cincinat Pavelescu și Ștefan Octavian Iosif i-i-au dedicat poetului câte o odă. Compozitorul Liviu Tempea din Ardeal a pus pe note versurile lui Iosif și, împreună cu alte cântece, corul din localitate a dat un aer festiv sărbătorii: „Am fost duminica trecută – scrie ziarul „Deșteptarea poporului” an I nr.14, Cernăuți 15/28 iulie 1902, p.107 – la curtea boierului mare Leon Ghica din Dumbrăveni, în Moldova, al cărui neam se trage din neamul fostului domn peste țara Moldovei, drept pe vremea când Bucovina a venit la împărăția noastră. La Dumbrăveni era paradă frumoasă, căci boierul Leon Ghica a pus să facă în bronz și piatră chipul celui mai vestit poet al neamului nostru, Mihai Eminescu, care a murit înainte de 10 ani și a așezat acest chip în grădina sa. Chipul acela este scump și este pus de amintire căci Eminescu s-a născut la Dumbrăveni și a făcut fală mare neamului românesc prin cântecele sale. La serbarea din Dumbrăveni, când s-a sfințit de preot chipul cum ai sfinți o casă nouă, a cântat un cor da nu cumva din domnime ci din loc de acolo din Dumbrăveni – fetițe și băieți, flăcăi; și așa frumos cântau căci toți ascultătorii, domni mari mulți, erau uimiți de frumusețea cântării și o tot ascultau cu dragoste nespusă”.
Alte ziare ale vremii, precum „Deșteptarea”, „Conservatorul”, etc. insistă asupra localizării nașterii poetului la Dumbrăveni. Nu întâmplător Leon Ghica a ținut să așeze bustul poetului exact în fața casei în care probabil Eminescu a văzut lumina zilei. „Pe când stăpâneau moșia Dumbrăveni, marii boieri Balș – afirmă Cincinat Pavelescu în „Universul literar” – 391/16 iulie 1933 (Brașov) – se afla ca administrator Eminovici, tatăl poetului Eminescu, așa că marele scriitor a trăit câțiva ani ai copilăriei sale în căminul boieresc de la Dumbrăveni și s-a jucat cu frații și surorile sale prin parcul dimprejurul castelului”.
Ecourile literare ale Dumbrăvenilor, castelului și ale Blancăi, fiica din flori a boierului Balș, sunt prezente în opera poetului („Făt-Frumos din tei”).
Ne întrebăm acuma care sunt temeiurile acestor afirmații. Știm că tatăl lui Eminescu, Gheorghe Eminovici vine în anul 1828 ca administrator la moșia boierului Balș. Acolo s-au născut primii copii ai cuplului: Șerban, Nicolae, Iorgu, Ruxandra, Ilie, Maria și tot aici a fost zămislit și poate născut și Mihai.
Mai târziu, Gheorghe Eminovici cumpără în anii 1849-1850 jumătate din moșia de la Ipotești (Botoșani), pe care apoi o arendează Mariei Mavrodin. Actul se găsește la Arhivele Statului din Botoșani. În acest context intervin suspiciunile referitoare la locul nașterii marelui poet, întrucât putea foarte bine să fie născut și la Dumbrăveni, dar și la Ipotești (Botoșani). Faptul însă că tatăl poetului a continuat să rămână administratorul moșiei lui Balș din Dumbrăveni pare a înclina balanța acestor supoziții spre Dumbrăveni. Însă, indiferent dacă marele Mihai s-a născut la Dumbrăveni sau la Ipotești, important rămâne faptul că pământul binecuvântat al Moldovei lui Ștefan a născut un asemenea geniu. Așa cum s-a întâmplat în cazul altor scriitori, credem și susținem ferm că ar fi necesar ca și Dumbrăvenii să primească numele poetului nepereche.
Prof. Ștefan HRENIUC