Iordănescu: Mă așteptam la mai mult de la Dinamo



Fostul selecționer Anghel Iordănescu a afirmat că aștepta mai mult de la Dinamo la meciul cu Dacia Mioveni, scor 0-1, din sferturile de finală ale Cupei României, apreciind rezultatul drept o surpriză, transmite trimisul MEDIAFAX.
„Sincer, am venit aici cu speranța că voi vedea un meci bun, de calitate, între două echipe motivate, cu doi tehnicieni foarte buni, atât Dinu, cât și Cârțu. A fost până la urmă un joc agreabil, dar cred că se putea și mai mult. Consider că este o surpriză și sincer să fiu mă așteptam mai mult de la Dinamo. Jocul a fost influențat de calitatea gazonului și de faptul că Dinamo a jucat cu un om în minus din minutul 5”, a spus Iordănescu, care în prezent este senator.
Întrebat de nivelul slab al echipelor de pe primele locuri, Iordănescu a răspuns: „E un început de sezon, nu putem trage concluzii. Cred că în ceea ce o privește pe Steaua își va reveni pentru că este foarte bine motivată, Rapid are ceva probleme de disciplină, de vestiar, dar am încredere că Mircea Rednic le va lămuri pentru că este un antrenor bun”.
Echipa Dinamo a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 1-0, de Dacia Mioveni, fiind eliminată în sferturile de finală ale Cupei României.