Atitudine

Iordache refuză amânarea începerii cursurilor cu zece zile

Virginel Iordache: „Nu este normal să implicăm școala în criza economică”
Virginel Iordache: „Nu este normal să implicăm școala în criza economică”

Inspectorul școlar general adjunct Virginel Iordache a declarat, ieri, că nu este de acord cu amânarea cu zece zile a începerii anului școlar pentru a respecta economiile bugetare impuse de Ministerul Finanțelor.
Iordache a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că „orice implicare a factorilor externi de tip Pogea deranjează actul educațional”.
„Nu este normal să implicăm școala în criza economică. S-au redus suficiente posturi în învățământ. Domnul ministru Pogea ar trebui să examineze prețul unui kilometru de autostradă în România și să-l compare cu cel din Franța sau Elveția sau să mai taie fonduri de la domnul Traian Băsescu, de la deplasările acestuia în teren. În învățământ nu se fac cuie, cum se pare că ar crede unii”, a afirmat inspectorul școlar Iordache.
Măsura amânării începerii anului școlar a fost luată în calcul de sindicatele din învățământ pentru a se încadra în cele zece zile de concediu fără plată cerute de ministrul Pogea pentru a face economii la buget.
Adjunctul IȘJ Virginel Iordache este de părere că „trimiterea cadrelor didactice în concediu fără salariu încalcă drepturile elevilor de a avea acces la educație, drepturi asigurate prin Constituție”.
Pentru că nu s-a luat încă nici o decizie în acest sens, liderii sindicatelor din învățământul sucevean nu au comentat pe marginea propunerii de a începe anul școlar cu zece zile mai târziu.

Recomandări

„Profesorul diriginte – promotor al educației responsabile în comunitate”, bilanț, proiecte și idei, la Rădăuți

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile