Schimbare

Ionuț Crețuleac și Angela Zarojanu au fost numiți în funcțiile de subrepfect



Ionuț Crețuleac și Angela Zarojanu au fost numiți în funcțiile de subprefect de Suceava
Ionuț Crețuleac și Angela Zarojanu au fost numiți în funcțiile de subprefect de Suceava

Ionuț Crețuleac și Angela Zarojanu au fost numiți în funcțiile de subprefect de Suceava. Hotărârea a fost luată în ședința de ieri a Guvernului României, care a decis eliberarea lui Costantin Huțanu și a lui Eugen Girigan din funcțiile de subprefect. Cei doi au preluat aceste posturi la începutul acestui an, susținuți de social democrați după ce aceștia au intrat la guvernare alături de PD-L.
Unul dintre cei doi subprefecți de Suceava, Ionuț Crețuleanc, are 32 de ani, iar până la numirea pe acest post era funcționar în cadrul Departamentului Financiar Contabil din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Crețuleac este economist, fiind absolventul Universității „Petre Andrei” din Iași, specializarea Finanțe – Contabilitate. Din punct de vedere profesional, el a mai ocupat funcțiile de direct executiv al SC Elsaco Internațional din Gura Humoului, iar în perioada 2006 – septembrie 2009 a ocupat postul de expert în cadrul Serviciului de Plăți al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
„Mă simt onorat de această numire. Mă voi pune în slujba sucevenilor și voi face tot ce îmi stă îmi putință pentru a duce la îndeplinire atribuțiile care îmi vor fi delegate de prefectul județului”, a spus Ionuț Crețuleac.
Decizia de ieri a Guvernului o readuce la Prefectura Suceava pe Angela Zarojanu în funcția pe care a mai ocupat-o timp de aproximativ cinci luni, la sfârșitul guvernării liberale. Angela Zarojanu a fost înlocuită din funcție de Eugen Girigan, după ce posturile de subprefecți au revenit social democraților în urma negocierilor cu PD-L.
Odată cu numirea în funcția de subprefect al județului, Angela Zarojanu își va da demisia din PNL, formațiune politică din care face parte în momentul de față. De remarcat faptul că, deși este membru al PNL, Zarojanu a obținut sprijinul PD-L Suceava pentru a accede în acest post.
„M-am pregătit pentru această funcție, de înalt funcționar public. Și vreau să spun că toate cursurile pe care le am au fost făcute în acest sens, pentru că îmi doresc să lucrez în administrație”, a spus Zarojanu.



Recomandări

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava