N-am cunoștință dacă cele ce-i ies lui Ion Cristoiu din gură și din pix au impact la public, dar la justiție sigur ele găsesc o excelentă audiență, dacă ne gândim că, după procesul pentru insultă pierdut în fața colegei de breaslă Gabriela Adameșteanu, acum e din nou dat pe mâna portăreilor, de data asta pentru calomnie.
Tura trecută, finanțele sale au găsit un refugiu salvator în fățărnicia oamenilor politici, care-au făcut chetă, în folosul sinistratului Cristoiu, să nu cumva să-l coste grobianismul adresat celei ce conducea revista „22”. Să ne aducem aminte doar titlul articolului incriminat, că tot se spune că titlul e grăitor pentru conținut: „O doamnă căreia i-aș putea spune: fă!”
Cu o rară mojicie, bărbatul superb care e Cristoiu constata că „distinsa doamnă, ajunsă la o înfățișare când nu mai interesează, ca femeie, nici pe marinarii stătuți câteva luni departe de țărm…”. Pentru astfel de mârlănii, a fost condamnat la plata a 400 milioane de lei; dar, ca nu cumva Cristoiu să vină cu bani de-acasă, Iliescu a fost atunci unul dintre cotizanți, vrânceanul Oprișan fiind alt săritor. „Liste de subscripție”; mai corect zis „Pomană pentru Cristoiu”. Dacă, în locul lui, ar fi fost un jurnalist împovărat de rate la apartament, aș mai fi înțeles, dar așa…
Acum, după ce justiția îl obligă să-i plătească ceva mai mult de 10.000 de dolari lui Cristian Mititelu, fost șef al secției române BBC, ca daune morale după ce l-a numit „securist”, Ion Cristoiu e hotărât să nu mai întindă mâna. La câți bani are, nu e cazul, la fel cum n-a fost nici înainte.
Deoarece, în calitatea lui de buric al sistemului solar, în jurul căruia astrele încing hore de recunoștință, Ion Cristoiu se bucură de lefuri comparabile cu cele ale fotbaliștilor de top din România.