Ion Caramitru va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală



Actorul și regizorul Ion Caramitru va primi, joi, o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame din Piața Timpului din București, în semn de respect și apreciere pentru întreaga sa activitate, informează organizatorii.
Actor, regizor, fondator și președinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și director al Teatrului Național București, Ion Caramitru va fi celebrat joi, de la ora 10.30, pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame din Capitală, în luna aniversară, în anul dedicat marelui dramaturg I. L. Caragiale și la 20 de ani de la prima gală UNITER.
„Tradițiile nu se pierd niciodată. Odată cu venirea primăverii, reluăm obiceiul care a devenit deja tradiție, de a face ca marile valori artistice românești să strălucescă și să ne bucure de fiecare dată”, declară George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, inițiator al proiectului Aleea Celebrităților, alături de Cocor și Primăria Municipiului București.
Potrivit inițiatorilor proiectului, Ion Caramitru primește o stea pe Aleea Celebrităților în semn de recunoștință pentru contribuția adusă vieții cultural-artistice din România.
„Ca și anul trecut, Cocor își arată și în 2012 susținerea necondiționată pentru arta și cultura românească, prin intermediul proiectului Aleea Celebrităților, dar și prin alte proiecte culturale pe care le va dezvolta. Steaua care va purta, începând de astăzi, numele «Ion Caramitru» reprezintă omagierea unei cariere de excepție în slujba publicului românesc”, declară Daniel Stoica, acționar Cocor.
De asemenea, în calitate de fondator UNITER, Ion Caramitru va primi o stea din aur din partea Sabion, iar Primăria Municipiului București îi va oferi Placheta Bucureștiului, în semn de respect și de apreciere pentru întreaga activitate.
Aleea Celebrităților – Walk of Fame, un proiect inițiat în ianuarie 2011, găzduiește stelele celor mai cunoscuți artiști români din lumea filmului și a teatrului, în semn de prețuire a valorilor culturale din România.
Pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală strălucesc deja stelele unor mari personalități: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuț și Stela Popescu.
Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, în București, și este actor de teatru și film și regizor de teatru. Este președintele UNITER din 1990, iar din 2005 este și directorul Teatrului Național București.
Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în spectacolul „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 – 1993. Totodată, a fost ministrul Culturii între anii 1996 și 2000.
Ion Caramitru a jucat în filme precum „Ștefan Luchian” (1981), „Declarație de dragoste” (1985) și „Amen” (2002).