Iohannis, la bilanțul DNA: Mi-aș dori să nu mai existe presiuni asupra justiției din zona politică



Președintele Iohannis a declarat, la ședința de bilanț a DNA, că și-ar dori să nu mai existe presiuni asupra justiției din zona politică și să nu mai fie declarații ale oamenilor politici care vizează cazuri instrumentate de magistrați, menționând că este de apreciat promptitudinea reacției CSM, informează Mediafax.Șeful statului a menționat, în discursul susținut la ședința de bilanț a DNA pe anul 2014, că unul dintre aspectele la care ar dori să se refere este cel al anchetelor desfășurate de DNA și care vizează oameni din sfera publică, mai ales politicieni.”Trebuie să depășim definitiv situațiile în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi. Sper ca partidele politice să-și respecte angajamentul asumat public de a face mai simple și mai transparente procedurile parlamentare care privesc cererile justiției. Mi-aș dori, de asemenea, să nu mai existe presiuni asupra justiției din zona politică, să nu mai avem declarații ale oamenilor politici care vizează cazuri instrumentate de procurori sau judecători”, a spus el.



Recomandări

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă
Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Conferențiar univ. dr. Cristian Opariuc-Dan: „Mi-aș dori mult să ne întoarcem la cercetările din trecutul nu prea îndepărtat, atunci când cercetătorul era chiar interesat de ideea lui de cercetare și petrecea luni întregi rafinând-o”