Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în eventualitatea în care va fi desemnat prim ministru, va face personal nominalizările pentru funcțiile de miniștri, după ce se va consulta, însă, cu formațiunile politice care l-au propus și care îl sprijină.
„Primul ministru desemnează miniștrii, însă nu am degând să fac nominalizări fără consultarea tuturor formațiunilor care doresc să mă sprijine. Eu voi face propunerile de miniștri”, a spus Iohannis, întrebat dacă deciziile privind componența viitorului său Cabinet, în eventualitatea în care va fi desemnat pentru funcția de premier, îi vor aparține sau vor fi impuse de partidele care-l propun.
Iohannis a evitat însă avansarea vreunui nume.
Întrebat dacă guvernul pe care ar urma să îl conducă va fi unul de tehnocrați sau unul politic, el a răspuns că în cadrul discuției de miercuri nu s-a intrat în aceste detalii. „Aceste chestiuni vor fi discutatate în măsura în care va exista o desemnare”, a spus edilul Sibiului.
„Varianta optimă este un guvern de tehnocrați”, a spus totuși Iohannis, spunând și că, în opinia sa, ar fi necesară o reorganizare a portofoliilor, în sensul unui guvern „mai mic”.
Întrebat despre limitetele temporale ale mandatului, Iohannis a răspuns că s-a convenit ca, în măsura în care va fi desemnat, să aibă „clar” un mandat până după alegerile prezidențiale, după care „performanța guvernului, a unui posibil guvern, va fi evaluată”.
Pe de altă parte el a subliniat că este un candidat independent, dar în niciun caz apolitic.
„Eu sunt independent față de partidele politice, dar nu pot spune că sunt apolitic. În politică se pot face înțelegeri, dar sunt situații în care înțelegerile probabil nu ar fi cea mai bună soluție. Ne-am înțeles, și acestă chestiune a fost consensuală, ca în situația în care voi fi desemnat, și voi deveni prim-ministru să avem o discuție în aceeași formațiune după ce se va cunoaște cine va fi președintele României în urma alegerilor”, a mai spus primarul Sibiului.
Iohannis a mai precizat că, deși s-a gândit atât la structura Guvernului cât și la eventuale persoane care să ocupe funcții de miniștri, nu va vehicula nicio variantă înainte de a fi desemnat de președinte pentru a forma un nou Cabinet.