Președintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, Centrul de Cercetare ELI-NP, din cadrul Institutului de la Măgurele, el afirmând că este vorba despre un proiect extraordinar de ambițios și că abia așteaptă să vină la inaugurare, în 2018, informează Mediafax. Președintele Iohannis a fost primit de Nicolae Zamfir, Directorul General al Institutului și director de proiect, care i-a prezentat șefului statului Acceleratorul Linear de Particule Tandem 9MV.Klaus Iohannis a văzut și șantierul ELI-NP, de pe terasa clădirii principale a Institutului și a avut o întâlnire cu conducerea Proiectului ELI-NP.Șeful statului a declarat, la finalul vizitei, că la Institutul de la Măgurele se pregătește ”cel mai mare proiect științific din regiune”. ”Este vorba de facilitatea cu laser de foarte mare putere, și aplicații în fizică nucleară, un proiect extraordinar de ambițios, care cu siguranță va pune România foarte sus, pe harta țărilor unde se face cercetare fundamentală. Acest lucru mi se pare extraordinar de important și trebuie să recunosc că se îmbină foarte serios cu conceptul meu despre educație în România, care, poate vă amintiți, după propunerea mea, va produce specialiști de foarte înaltă calificare, exact lucrul care se va întâmpla și aici”, a declarat președintele Iohannis despre Proiectul ELI-NP, de la Măgurele.

