Ioana Maria Vlas se numără printre câștigătorii Concursului Național de Creație Literară destinat persoanelor private de libertate, „Poezie de pușcărie”, premiile urmând să fie înmânate de către organizatori, luni, la Penitenciarul Rahova, informează un comunicat.
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, juriul de specialitate a desemnat 12 câștigători, din cele 186 de persoane private de libertate participante la concurs.
Concursul, derulat în parteneriat cu Asociația Scriitorilor din București, Asociația „Euro Culturart”, Societatea Română de Radiodifuziune și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, a avut drept scop încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul creației literare și participarea acestora la activități valorizatoare, care să contribuie la îmbunătățirea imaginii de sine, la creșterea încrederii în propria persoană, dar și la promovarea unei imagini obiective a sistemului penitenciar, ca serviciu în slujba comunității.
Creațiile literare ale persoanelor private de libertate au fost evaluate de un juriu de specialitate – alcătuit din Dan Mircea Cipariu, Cornelia Maria Savu și Pompiliu Onofrei -, care a desemnat câștigătorii.
Ioana Maria Vlas își ispășește pedeapsa de zece ani de închisoare în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții (FNI), după ce magistrații instanței supreme au decis, în data de 4 iunie 2009, să mențină decizia Curții de Apel București de condamnare a acesteia.