Poziție

Ioan Stan dă asigurări că PSD nu susține creșterea vârstei de pensionare în România

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a dat asigurări că social-democrații nu susțin creșterea vârstei de pensionare în România. Ioan Stan consideră că discuția despre creșterea vârstei de pensionare trebuie tranșată înainte să mai apară, din diverse motive politice, și alte îngrijorări pentru români. „Ca să fim clari, PSD nu susține o astfel de măsură, iar colegii noștri liberali, care deocamdată nu sunt de acord cu noi, trebuie să înțeleagă că în actualul context social-economic, creșterea vârstei de pensionare nu este deloc oportună”, a spus Stan. El a adăugat că practic, PSD nu vrea să pună o presiune și mai mare pe salariați. „Ba din contră, în loc să generăm acestora mai multe griji, dorim să luăm din povara fiscală de pe umerii lor. Și facem asta având convingerea că munca pe care o prestează trebuie răsplătită cum se cuvine. Acesta este într-adevăr un proiect util românilor pe care PSD deja l-a propus”, a precizat liderul PSD Suceava. El a mai declarat că PSD va face toate eforturile necesare pentru a-i convinge și pe liberali că echitatea se susține doar cu astfel de politici, care sunt în favoarea salariaților.
Ioan Stan a mai afirmat că din punctul de vedere al PSD, în acest moment coaliția de guvernare nu trebuie să se preocupe în vreun fel de creșterea vârstei de pensionare. „Scopul partidului nostru, și aici subliniem că PSD-ul nu s-a abătut nicio clipă de la acest obiectiv, este să sprijinim și să protejăm în continuare românii. Așadar, trebuie să închidem astfel de teme false și să ne concentrăm pe prioritățile legislative pe care le-am anunțat”, a încheiat Ioan Stan.

Recomandări

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități