FOTBAL CLUB CETATEA

Ioan Radu are orele numărate pe banca formației



Ioan Radu are orele numărate pe banca formației
Ioan Radu are orele numărate pe banca formației

Atmosferă de înmormântare ieri după amiază la primul antrenament al Cetății de după înfrângerea de pe teren propriu cu Precizia Săcele. Surprinzător, chiar și după declarațiile acide făcute sâmbătă de primarul Ion Lungu la adresa antrenorului principal, ședința de pregătire de ieri a fost condusă tot de către Ioan Radu. Inițial, fusese stabilit pentru ziua de ieri să se poarte o discuție în trei între edilul Sucevei, președintele Dumitru Moldovan și antrenorul Ioan Radu. Această întrevedere a fost amânată de primarul Ion Lungu din motive obiective pentru ziua de astăzi, când se va hotărî practic soarta tehnicianului Cetății. Oricum, după rezultatele dezastruoase din acest sezon și după dezamăgirea afișată de Ion Lungu la finalul partidei cu Precizia Săcele este greu de crezut că Ioan Radu va primi credit în continuare. Zvonurile care circulau ieri printre microbiști îl dădeau ca posibil viitor antrenor al Cetății pe șeful centrului de juniori, Silviu Stănescu. Contactat telefonic, Silviu Stănescu a declarat că nu a fost solicitat de nimeni să preia conducerea tehnică a grupării sucevene. „Nu mi s-a propus așa ceva, cu toate că eu aș accepta să ajut, însă nu în maniera asta. Nu vreau să fug de răspundere și nici să dau în oameni, dar a prelua Cetatea în acest moment ar însemna sa-mi fac și mulți dușmani. Chiar dacă nu este încă totul pierdut, să vin la echipă acum ar fi un lucru periculos atât pentru mine cât și pentru echipă sau pentru oamenii din jur. Eu sunt mulțumit deocamdată ca antrenor la centrul de copii și juniori, unde lucrez cu niște tineri deosebit de talentați. Am început o muncă aici pe care vreau să o termin”, a precizat Silviu Stănescu.



Recomandări

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava