Strategie

Ioan Pavăl: „Refuz să împroșc cu noroi ca să arăt ce mare liberal sunt”



Ioan Pavăl: „Eu nu-mi permit să mint”
Ioan Pavăl: „Eu nu-mi permit să mint”

Unul dintre cei doi candidați la președinția Organizației Județene Suceava a PNL, Ioan Pavăl, consideră că principalele argumente cu care își va convinge colegii de partid să-i acorde votul la alegerile din 5 septembrie a.c. sunt promisiunile pe care le-a îndeplinit în mai puțin de 2 ani pentru cei 9.700 de locuitori din Dumbrăveni, în calitate de primar, apoi scorurile de 44% la alegerile parlamentare din 2008 și 29% la alegerile europarlamentare din vara acestui an obținute pentru PNL și faptul că atitudinea sa politică se bazează pe promovarea propriului partid și nu pe atacarea adversarilor. „Alegătorului trebuie să-i spui onest ce a făcut bun partidul tău și de ce a greșit, atunci când a greșit. Refuz să împroșc cu noroi ca să arăt ce mare liberal sunt, pe mine mă interesează ce pot să fac pentru partidul meu, cum să conving oamenii să voteze cu PNL, nu să nu voteze cu alții”, a spus primarul de Dumbrăveni. Liberalilor care nu se simt confortabil să fie conduși de un primar de comună, economistul Ioan Pavăl, venit la primărie din funcția de director la Termocentrale Borzești, le amintește că, din vara anului trecut, de când a preluat mandatul de primar, a promovat proiecte eligibile, acceptate la finanțare pentru extinderea rețelei de apă și canalizare, asfaltare, modernizarea a trei școli, săli de sport, modernizare bază sportivă și parc comunal, panouri solare pe programul „Casa verde” pentru încălzirea primăriei, ateneului și a unei grădinițe.
Dumbrăveni este singura comună din România primită în programul de reabilitare termică a blocurilor
Dumbrăveni este singura comună din țară care a obținut finanțare guvernamentală pentru reabilitarea termică a patru blocuri de locuințe, și asta în ciuda faptului că proiectul a fost promovat de un primar din opoziție. Suma alocată pentru cele patru blocuri cu 45 de apartamente este de 3,6 miliarde de lei vechi, proiectarea este realizată de o firmă din Rădăuți și costă 360 de milioane de lei vechi, care vor fi plătiți de primărie. Licitația de execuție a fost câștigată de o firmă din Suceava, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat luni. Pentru modernizarea spitalului și a căminului cultural se lucrează la studiul de fezabilitate și tot pentru spital primăria a cumpărat o ambulanță. A balastat 46 km de drum și a rezolvat alimentarea cu apă potabilă a tuturor școlilor din comună.
Pentru culte, primarul a sponsorizat în nume propriu pavajul, în valoare de 4,6 miliarde de lei vechi, la toate cele nouă biserici din comună, trei ortodoxe și șase neoprotestante. Confesional, Ioan Pavăl aparține cultului penticostal, la fel ca 45 la sută dintre locuitorii comunei, dar spune că asta nu l-a împiedicat să trateze cu aceeași unitate de măsură și cu același respect toate cultele religioase.
„Nu-mi permit să mint”
Întrebat cum ar putea conduce un partid de opoziție atâta vreme cât marea majoritate a primarilor privesc cu speranță la pixul cu care împarte banii președintele Consiliului Județean, Ioan Pavăl a răspuns: „De când sunt primar, de la Consiliul Județean am primit 300 de milioane de lei vechi. Cu câți bani am, fac treabă, nu mă duc la CJ să cer. Am un buget propriu de 9 miliarde de lei vechi, am proiecte, mă descurc. Banii de la CJ nu sunt chiar atât de importanți cum vor să lase să înțeleagă primarii care nu știu să-i gospodărească. Administrație publică nu înseamnă să cheltuiești banii care îți sunt dați, ci să-i gestionezi în folosul oamenilor pe cei pe care îi obții tu”. Ioan Pavăl este categoric, fie la putere, fie în opoziție, un primar are suficiente pârghii să-și îndeplinească mandatul și se dă pe el ca exemplu. „Eu nu-mi permit să mint. Dacă voi câștiga alegerile în partid, voi duce PNL la peste 20% în județ, dacă nu, mă încolonez în spatele președintelui care va fi ales și vom face împreună campanie pentru Crin Antonescu. Cel puțin la Dumbrăveni, vă garantez că PNL va avea 55% la alegerile prezidențiale”, a promis primarul Ioan Pavăl.



Recomandări

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava