Actualul primar al comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, și-a depus candidatura pentru un nou mandat. Ioan Bogdan Codreanu va avea pentru aceste alegeri două sloganuri de campanie, respectiv „8 ani de fapte, nu de vorbe” și „Să continuăm împreună dezvoltarea”.
Codreanu va candida pentru al treilea mandat din partea Partidului Mișcarea Populară, el ținând să remarce faptul că lista sa de candidați pentru Consiliul Local Pojorâta a fost întinerită și conține persoane împreună cu care vrea să continue dezvoltarea comunei.
Primarul din Pojorâta a prezentat o parte dintre prioritățile pe care le va avea în următorul său mandat de primar, amintind aici, în primul rând, de continuarea investițiilor în comunitate pentru modernizarea drumurilor. „Am în vedere modernizarea a încă cinci kilometri de drumuri comunale și ulițe. Asta va însemna că toate drumurile și ulițele din Pojorâta și Valea Putnei vor avea asfalt”, a explicat Ioan Bogdan Codreanu. El a mai adăugat că lucrările de modernizare a drumurilor din comună vor fi efectuate pe fonduri europene. Codreanu a subliniat că în calitate de primar va sprijin în continuare modernizarea unităților școlare, având în proiect construcția de baze sportive noi la cele două școli din comună. Primarul din Pojorâta a spus că alte investiții care urmează să fie realizate vizează construcția de spații de joacă la cele două grădinițe din comună, sprijinirea lucrărilor necesare la unitățile de cult, reabilitarea parcului comunal, pavarea și refacerea trotuarelor din zona centrală a comunei.
Ioan Bogdan Codreanu a subliniat faptul că turismul va fi o altă prioritate a sa, iar primăria urmează să depună documentația necesară pentru declararea comunei Pojorâta stațiune turistică de interes local.
Codreanu a mai spus că o altă prioritate a sa va fi atragerea de investitori în comună, pentru crearea de noi locuri de muncă, atât pentru locuitorii din Pojorâta, cât și pentru cei din „Bucovina de Munte”.
„Sunt proiecte care în mod sigur vor deveni realitate în următorii patru ani”, a ținut să precizeze Ioan Bogdan Codreanu.
Alegeri
Ioan Bogdan Codreanu vrea să continue dezvoltarea comunei Pojorâta având ca slogan „8 ani de fapte, nu de vorbe”
