Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan crede că investițiile în calea ferată ar trebui să reprezinte o prioritate pentru actuala guvernare, dar și pentru cele care vor veni. Potrivit parlamentarului sucevean, cel mai sigur și rapid mijloc de transport ar trebui să fie transportul de marfă și de călători pe calea ferată.
„Sunt foarte mirat de faptul că nimeni nu reacționează în România la faptul că, în numai două săptămâni, nu mai puțin de cinci trenuri au deraiat din cauza șinelor învechite sau a vagoanelor uzate extrem de mult. Situația este cu atât mai gravă cu cât aceste trenuri nu au sărit de pe șine în același loc, ci în puncte total diferite din țară: Hunedoara, Brașov, Bistrița, Caraș Severin sau Craiova. Mulți s-au mirat că o asemenea nenorocire nu s-a întâmplat pe calea ferată Suceava-București, care bate orice recorduri și la vechime, și la uzură, și la faptul că nu s-au mai făcut lucrări de întreținere de la căderea comunismului. Explicația este foarte simplă – de la Suceava la București abia dacă mai circulă câteva trenuri, iar melcul ar putea fi considerat vitezoman față de trenurile care traversează Moldova”, a opinat Ioan Balan.
Deputatul liberal l-a criticat și pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, despre care a afirmat că a venit în Moldova doar pentru a se fotografia, și nu pentru a se implica la modul serios în investițiile atât de necesare în infrastructură.
„Este trist că Răzvan Cuc, pentru a doua oară ministru la Transporturi, după ce reușise marea contraperformanță să construiască zero km de autostradă în primul mandat, a mimat preocuparea pentru lipsa infrastructurii din Moldova, când a venit recent la Suceava. Domnia sa a venit doar pentru poze și declarații pentru presă, nu ca să se ocupe de drumuri și de calea ferată, căci nu și-a prăfuit pantofii ca să vadă cum arată starea drumurilor naționale din Bucovina. Nu a avut bunul-simț să coboare din mașină și să vadă, de pildă, cum arată drumul național 29A, care face legătura între Suceava și Dorohoi. S-ar fi speriat, cu siguranță, și ar fi crezut că a nimerit într-o zonă calamitată. Nu a avut curajul nici să vadă cum arată șinele de cale ferată, cum arată trecerile la nivel cu calea ferată sau cum au dispărut marcajele și semnalizările rutiere. Până când această alianță toxică de guvernare PSD-ALDE nu va fi dată jos de la guvernare, să nu ne așteptăm la nimic bun în viața românilor: nici la spitale regionale, nici la școli moderne și nici la autostrăzi și căi ferate”, a concluzionat Ioan Balan.
Opinie
Ioan Balan: „Cel mai sigur și rapid mijloc de transport ar trebui să fie transportul pe calea ferată”
