„Și a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, și văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui, Și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă îl urma pe Iisus Și Îl îmbulzea. Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai. Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și intrând, le-a zis: De vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme. Și-L luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te! Și îndată s-a sculat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare. Dar El le-a poruncit, cu stăruință, ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce. Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.” (Marcu 5, 22-24 / 35-43 și 6, 1)
Domnul Hristos a înviat pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain și pe Lazăr. Doar cele trei învieri le găsim consemnate în Noul Testament. În schimb, găsim multe vindecări de boli și tămăduiri ale demonizaților. Când a înviat pe fiica lui Iair, Mântuitorul Iisus Hristos a arătat că moartea este doar un somn. Deși moartea fetiței era evidentă pentru mulți, Hristos-Domnul ține să prezinte lucrurile într-o altă perspectivă. După învierea copilei, toți au fost cuprinși de o mare uimire. Mulți dintre noi ne asemănăm cu această copilă, pentru că devenim asemenea morților prin păcatele care le săvârșim. Și atunci El ne prinde de mână și ne zice: ție îți poruncesc, scoală-te!
(Dumitru Păduraru, Ziarul Lumina)