Polițiștii de la Investigarea Fraudelor au început urmărirea penală împotriva unui individ, așa-zis investitor în zona defavorizată Bazinul Dornelor, respectivul fiind acuzat de evaziune fiscală. Oamenii legii îl acuză pe S.I., în vârstă de 51 de ani, din comuna Cogealac, județul Constanța, administrator la o societate comercială din localitatea Poiana Stampei, că a tras o țeapă statului de peste 1,7 miliarde de lei vechi. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, totul a ieșit la iveală în urma unui control efectuat de Garda Financiară la societatea respectivă, care deține certificat de investitor în zona defavorizată Bazinul Dornelor. Comisarii financiari au descoperit, în urma verificărilor, că societatea cu pricina nu a avut nici un angajat cu contract de muncă sau sub o altă formă legală, în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2005. Din acest motiv, autoritățile de control au propus retragerea certificatului de investitor în zona defavorizată. De asemenea, oamenii legii au luat și măsura recalculării facilităților acordate pentru perioada 2004-2005. „În sarcina sus-numitului s-a reținut faptul că nu a înregistrat, evidențiat și virat la bugetul consolidat al statului impozitul pe profit în sumă de 1.766.822.200 ROL, prejudiciul fiind calculat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava”, se mai arată în comunicatul Poliției.




