Modernizare

Investiții de miliarde de lei vechi la spitalul și dispensarul din Dumbrăveni

Ioan Pavăl: „E o lucrare foarte mare, care era absolut necesară. De asemenea, este o investiție foarte frumoasă și utilă comunei Dumbrăveni”
Ioan Pavăl: „E o lucrare foarte mare, care era absolut necesară. De asemenea, este o investiție foarte frumoasă și utilă comunei Dumbrăveni”

Câteva miliarde de lei vechi au fost investite în ultimii ani în modernizarea unităților medicale din Dumbrăveni. Primarul acestei comune, Ioan Pavăl, ne-a declarat că una dintre cele mai importante investiții este cea în modernizarea spitalului din această comună, cea mai mare parte a fondurilor fiind asigurată din sponsorizările primite de primărie.
Pavăl a explicat că lucrările de modernizare la spital sunt finalizate în totalitate în exterior, în prezent lucrându-se la amenajarea și modernizarea spațiilor interioare.
„La spital s-a început practic de la zero și am reabilitat întreaga clădire. Spitalul este foarte vechi, acolo a fost un conac boieresc și a trebuit să facem o instalație sanitară nouă, instalație de apă și de încălzire cu centrală termică și să schimbăm acoperișul, să izolăm clădirea și să punem geamuri noi”, a ținut să precizeze primarul din Dumbrăveni.
De asemenea, el a spus că tot la spital a fost amenajată o bucătărie nouă, o magazie pentru alimente, iar fiecare salon va avea baie proprie. Pavăl a precizat că în momentul de față se lucrează și la amenajarea curții spitalului și la construcția gardului.
„E o lucrare foarte mare, care era absolut necesară. De asemenea, este o investiție foarte frumoasă și utilă comunei Dumbrăveni”, a subliniat Ioan Pavăl.
El a mai precizat că pentru modernizarea spitalului, primăria din Dumbrăveni a primit donații în valoare de aproape opt miliarde de lei vechi. Ioan Pavăl a spus că modernizarea spitalului a fost posibilă datorită sprijinului primit de la Biserica „Nouapostolică” OMV Petrom, Transelectrica, Hidroelectrica, Termoelectrica, Trans-Peco București, Romsist București, Compania Muha, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum și de la o fundație din Elveția. Pavăl a mai declarat că pe lângă sumele primite din donații, Primăria Dumbrăveni a contribuit cu aproximativ 1,5 miliarde de lei vechi. El a mai declarat că tot din banii primăriei a fost achiziționată și o ambulanță.
Pe de altă parte, Ioan Pavăl a spus că tot în timpul acestui mandat au fost finalizate lucrările de modernizare a dispensarului din Dumbrăveni, fondurile necesare fiind alocate de primărie și din sponsorizări. Clădirea a fost modernizată în totalitate, iar în momentul de față în dispensar își desfășoară activitatea doi medici primari și un medic stomatolog.

Recomandări

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc