Zeci de părinți, cadre didactice și reprezentanți ai administrației locale sucevene au participat ieri la inaugurarea unei investiții de 14 miliarde lei vechi, concretizată prin modernizarea și extinderea Grădiniței „Așchiuță”, de pe strada Alexandru cel Bun.
Lucrarea, începută în urmă cu doi ani, printr-un proiect de finanțare depus de municipalitatea suceveană la Guvern, s-a poticnit după ce fondurile din bugetul de stat alocate s-au dovedit a fi total insuficiente.
Astfel, pe lângă cele cinci miliarde lei vechi care au fost repartizate de la bugetul de stat, au mai fost necesare încă nouă miliarde de lei vechi de la bugetul local al Sucevei pentru ca micuții de la această grădiniță să se bucure de mai mult spațiu alocat activităților educaționale și recreative și de dotări europene.
Modernizarea clădirii, la aproape 50 de ani de existență
Noile spații create prin extinderea grădiniței cu un corp de clădire, de aproape 400 de metri pătrați, au fost sfințite de un sobor de preoți, în vreme ce atât reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava, cât și părinții prezenți la inaugurare au salutat inițiativa municipalității de a investi în modernizarea grădinițelor.
„Nimic nu este întâmplător, pentru că astăzi, când bătrânul Așchiuță își inaugurează aripa nouă de clădire, este aproape de împlinirea vârstei de 50 de ani. Pentru noi, Moș Nicolae nu a fost niciodată mai darnic decât anul acesta”, a spus directoarea Grădiniței „Așchiuță”, Dorina Vieriu.
O grădiniță modernă, cadou pentru micuți
Primarul Sucevei, Ion Lungu, prezent la eveniment, a povestit pe scurt etapele realizării acestei investiții, care a fost o perioadă blocată din cauza lipsei fondurilor necesare.
“Această grădiniță s-a născut cu multă jertfă. Ea a fost începută cu doi ani în urmă, pe un proiect promovat de Primăria municipiului Suceava, în co-finanțare cu Guvernul României. Au fost niște greutăți, banii de la Guvern au ajuns mai greu, dar în final totul este bine atunci când se termină cu bine. S-au cheltuit aproximativ 14 miliarde pentru modernizarea și extinderea acestei grădinițe, din care 9 miliarde au fost asigurate de Primăria Suceava și 5 miliarde de la Guvern.
Pentru mine a fost mereu o prioritate asigurarea locurilor pentru copiii preșcolari și de a avea grădinițe moderne. Această grădiniță nu e cu nimic mai prejos decât cele din UE. Am văzut grădinițe în Franța, în Austria, dar ale noastre sunt mai dotate și mai frumoase. Nu se putea un cadou mai frumos pentru copiii din această zonă, decât o grădiniță frumoasă nouă, acum, de Moș Nicolae”, a declarat Ion Lungu.
Acesta a mai amintit că în perioada mandatului său de primar s-au construit trei grădinițe noi în Suceava și s-au extins cele existente, investițiile în învățământ fiind una din prioritățile alocării de fonduri de la bugetul local.
Anterior realizării acestei investiții, prichindeii de la Grădinița „Așchiuță” învățau în două clădiri aflate la mare distanță una de alta, hrana preparată pentru cei mici trebuind să fie transportată zi de zi în condiții dificile, în vreme ce educatorii și personalul medical trebuiau să se împartă în ambele părți, pentru a avea grijă de copii.
Inaugurare
Investiție de 14 miliarde de lei vechi în extinderea Grădiniței „Așchiuță”
