Nemulțumire

Invazie de cerșetori și copii ai străzii în Suceava

Invazie de cerșetori și copii ai străzii în Suceava
Invazie de cerșetori și copii ai străzii în Suceava

– Numai în municipiul Suceava, au fost depistați în primele trei luni ale acestui an nu mai puțin de 171 de cerșetori și peste 600 de copii ai străzii
– Polițiștii spun că eradicarea acestui fenomen a căzut exclusiv în sarcina lor și a jandarmilor, în timp ce instituțiile cu atribuții în acest domeniu nu au făcut nimic
– O soluție în acest sens, e de părere șeful Poliției Suceava, comisarul Corneliu Jureschi, ar fi înființarea unui stabiliment pentru copiii străzii, cerșetori și vagabonzi, unde să se ia măsuri pentru reintegrarea lor în societate
Sute de cerșetori și copii ai străzii au invadat Suceava, iar nici polițiștii sau jandarmii, deopotrivă, nici autoritățile nu pot să facă nimic împotriva acestui fenomen. Cel puțin așa reiese dintr-o statistică a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, potrivit căreia în primul trimestru din acest an, la nivelul județului, au fost identificați nu mai puțin de 336 de cerșetori și persoane fără domiciliu stabil, din categoria celor care voiajează dintr-un loc în altul. Deși mai bine de jumătate din aceștia au fost amendați, iar o parte dintre ei s-au ales și cu dosare penale pentru cerșetorie (fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei ani –articolul 326 din Codul Penal), lucrurile au rămas la fel. Într-o adresă trimisă zilele trecute Consiliului Local Suceava, conducerea Poliției municipiului Suceava acuză indirect incompetența autorităților cu atribuții în domeniu, care “nu au acționat, mulțumindu-se doar cu scoaterea în evidență a acestui fenomen, iar eradicarea fenomenului cerșetoriei și vagabondajului a căzut exclusiv în sarcina efectivelor de poliție și jandarmi”. În adresa cu pricina, șeful Poliției Suceava, comisarul Corneliu Jureschi, precizează că în prezent, la nivelul municipiului reședință de județ (unde au fost depistați, în primele trei luni ale acestui an, mai bine de jumătate dintre cerșetorii ce-și fac veacul la noi în județ), fenomenul se menține la un nivel destul de ridicat, iar aplicarea legii față de persoanele care nu au nici o posibilitate de întreținere s-a dovedit ineficientă. „Trebuie să menționăm că s-a acționat și pe linia „copiii străzii” care locuiesc în canale, în diferite locuri inumane. Aceștia au fost luați în evidență, iar cei din alte localități trimiși la domiciliu. Au fost identificați 610 minori fără supraveghere și „copii ai străzii”. În același timp, au fost sancționați 43 de părinți pentru lipsă de supraveghere”, se mai arată în adresa trimisă consilierilor locali suceveni. Comisarul Jureschi vine și cu o propunere pentru eradicarea fenomenului cerșetoriei și vagabondajului, constând în înființarea la Suceava a unui stabiliment pentru copiii străzii, cerșetori și vagabonzi, unde să se ia măsuri pentru reintegrarea lor în societate.

Recomandări

Programul de curățenie, pe durata căruia mașinile trebuie mutate, va fi extins și pe alte străzi din Suceava

Gheorghe Șoldan și Vasile Rîmbu au verificat dacă firma Diasil este pregătită pentru a interveni pentru deszăpezirea străzilor din Suceava