– Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a declarat că autoritățile locale din Arbore „sunt complet depășite de situația din această comună”
Unul dintre motivele pentru care comuna Arbore a fost lovită din nou de inundații este un canal de evacuare a apelor, colmatat de mai mulți ani. Afirmația a fost făcută de prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, care a precizat că în urma evaluărilor făcute la fața locului s-a constatat faptul că o parte din cantitățile mari de apă acumulate în urma ploilor ar fi putut fi preluate de canalul de evacuare, însă acesta este în momentul de față înfundat. „Trebuie să vorbim despre cauze și nu despre efect. Cauza principală a ultimelor inundații, a celor din ploi, dar și a celor de acum șase săptămâni. În afară de necazurile provocate de pârâul Clit, au fost probleme și din cauza faptului că a plouat în amonte. Și la intrare în comuna Arbore, către localitatea care ține de Iaslovăț, de foarte mult timp este un canal colector care trebuia să colecteze toată apa ce vine de pe deal, pentru ca mai apoi să fie evacuată în pârâul Clit”, a spus Onofrei, care a mai adăugat că în aceste zile va încerca să afle cine are în administrare acest canal. El a adăugat că în momentul de față canalul nu poate fi folosit, cu atât mai mult cu cât pe mijlocul acestuia au început să crească copaci. De asemenea, prefectul a mai precizat că unul dintre motivele pentru care apele nu au putut fi evacuate a fost și modul în care a fost construit un drum SAPARD, aflat în apropierea locului unde s-au produs inundațiile. Astfel, Onofrei a declarat că a solicitat proiectantului acestui drum să găsească soluții pentru a modifica rigolele de scurgere de pe marginea drumului, astfel încât evacuarea apelor să se facă cu ușurință. În aceste condiții, Onofrei a declarat că atât în acest caz, cât și în modul în care au gestionat problemele create de inundații, autoritățile locale din comuna Arbore au fost depășite de situație. „Din păcate, primarul și Consiliul Local din Arbore sunt complet depășiți de situația de acolo. Din păcate, la ultimele inundații, când oamenii erau foarte agresivi, și erau chiar să mă și bată, primarul nu era de găsit. Or, era treaba lui să fie în mijlocul oamenilor și să explice ceea ce se întâmplă. Și nu a prefectului, care trebuia să fie prezent în același timp în mai multe localități”, a precizat Orest Onofrei. El a mai adăugat că în momentul în care cele 8 miliarde de lei pe care Guvernul i-a alocat în ultima ședință pentru comuna Arbore, prioritare vor fi lucrările de decolmatare a canalului de evacuare a apelor pluviale.





