Evaluare

Inundațiile din acest an au produs pagube de 130 de miliarde de lei vechi

Inundațiile din cursul acestui an au produs pagube de aproximativ 130 de miliarde de lei vechi, a anunțat, ieri, președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza. Acesta a spus că suma a fost stabilită de către o comisie formată din specialiști ai Direcției Tehnice a CJ Suceava, și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, fiind evaluate pagubele produse de calamități din 19 localități din județ. Președintele CJ Suceava a declarat că printre localitățile afectate de inundații se numără Adâncata, Vatra Dornei, Dolhasca, Cârlibaba, Breaza, Fundu Moldovei, Dorna Candreni, Poiana Stampei, Horodniceni, Mușenița, Udești, Zamostea, Capu Câmpului, Voitinel, Cornu Lungii, Verești și Forăști. Având în vedere valoarea ridicată a pagubelor produse, Gavril Mîrza, a precizat că Prefectura și Consiliul Județean Suceava vor promova un proiect de Hotărâre de Guvern, în vederea acoperirii sumelor necesare pentru înlăturarea efectelor produse de calamitățile din acest an.

Recomandări

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații