INUNDAȚII în zeci de localități. Cele mai mari pagube se înregistrează în Teleorman



Inundații s-au produs, în ultimele 24 de ore, în 33 de localități din zece județe, fiind afectate sute de curți și fântâni, precum și zeci de case și anexe. Cele mai mari pagube se înregistrează în Teleorman, unde cinci persoane au fost evacuate, informează Mediafax.
IGSU informează că, în contextul încălzirii vremii, care a condus la topirea stratului de zăpadă și creșterea nivelului pânzei freatice, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat efecte în 33 de localități din județele Giurgiu, Gorj, Teleorman, Dolj, Harghita, Giurgiu, Dâmbovița, Olt, Arad și Vâlcea, fiind afectate 31 case, 209 curți, 95 anexe gospodărești, 689 fântâni, un pod, 31 podețe, 714 ha teren arabil, 388 ha teren pășune și 563,5 ha pădure.
Cinci persoane din județul Teleorman au fost evacuate preventiv la rude, iar 30 de animale au fost adăpostite din calea apelor.
De asemenea, din cauza apei adunate pe carosabil, două drumuri naționale, șapte drumuri județene și șase drumuri comunale au fost restricționate traficului rutier, însă pompierii militari acționează pentru remedierea situației.



Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

MAI: 67 de localități din 27 de județe sunt afectate de inundațiile din ultimele ore

Ministerul de Interne: 38 de localități din 19 județe sunt afectate de inundații