În ziua în care maestrul Ion Irimescu ar fi împlinit 103 ani, ieri, 27 februarie, Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava a organizat o amplă manifestare la Sala muzeului „In Memoriam”, de la Biserica Nașterea Maicii Domnului, care a cuprins o expoziție de artă plastică, mai multe evocări ale personalităților culturale sucevene care l-au cunoscut pe sculptorul Ion Irimescu, și un moment muzical susținut de Orchestra de cameră a Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava. Elevii Școlii de Artă – secția arte plastice -, coordonați de profesorii Dumitru Rusu și Viorica Moruz, au expus în Sala „In Memoriam” peste 35 de tablouri și icoane pe sticlă, care vor putea fi vizitate zilnic, între 10,00 -13,00 și 16,00-19,00, până pe 10 martie. La finalul momentului comemorativ – Ion Irimescu, Orchestra camerală a Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu” împreună cu profesorul Ghiocel Cioltan (clarinet) și Ilie Zugrav (chitară), de la Școala de Arte, au susținut un reușit moment muzical.
– Vernisaj și moment evocator
Membrii Filialei Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Suceava au organizat ieri, cu puțin înainte de ora amiezii, la Galeria de Artă din municipiul Suceava (care poartă numele maestrului) un vernisaj precedat de un moment evocator. Profesori, elevi, artiști din cadrul filialei sucevene a UAP, iubitori și prețuitori de frumos, au participat în perimetrul galeriei, pe simezele căreia se afla o selecție din lucrările artiștilor suceveni, la o slujbă de pomenire oficiată de părintele Valentin Pușcașu de la parohia Țibeni (fratele artistei plastice Lucia Pușcașu) și la un moment de omagiere a personalității artistice a „cioplitorului de veșnicii” de la Fălticeni. Mesajul spiritual al părintelui Valentin Pușcașu îndreptat cu precădere către tinerii învățăcei ai liceului de artă sucevean, care a vorbit despre viață și despre moarte și despre legătura dintre artă și Dumnezeu („Arta are ceva din ființa divină”), s-a conjugat cu „câteva cuvinte dăscălești” rostite de sculptorul Mircea Dăneasă, cuvinte menită să le aducă aminte peste ani tinerilor că au participat la acest moment de evocare în ziua-n care Ion Irimescu ar fi împlinit venerabila vârsta de 103 ani. „Este in prilej – a subliniat Mircea Dăneasă – ca noi, profesorii voștri, să vă propunem o temă de meditație asupra vieții, a morții și a ceea ce este răsplata sufletului în veșnicie”. „Responsabilitatea artistului – a concluzionat el – este de a oferi oamenilor ceva din Absolut”. Din Absolutul despre care Schiller spunea că este „activitatea creatoare a spiritului”.





