Între noi, țărănoii…

Printre activitățile umane cu specific preponderent urban se numără șofatul, iar la egalitate cu acesta, tenisul de câmp. Și snooker-ul, că doar nu va imaginați vreun țărănoi cu lopeți în loc de mâini manevrând tacul ca orășeanul Ronnie O’Sullivan. Abia aștept să vină reprezentanții Consiliului pentru Combaterea Discriminării să mă întrebe ce am cu băieții ăilalți, ruralii. N-am nimic, ferit-a Domnul, ceea ce am scris mai sus sunt doar simple constatări. Iar cuvântul țărănoi, am mai zis și am mai scris asta, n-are nicio legătură cu locul de baștină, oraș sau sat, ci cu un anume comportament, din care lipsesc urme minime de civilizație. Cel mai puternic sare în ochi țărănoiul, cum ziceam, în trafic, el privind volanul ca pe o armă care îl face puternic. Și, desigur, superior. Șoferii obișnuiți știu exact ce vreau să spun. Din aceeași categorie face parte un jucător de tenis, cu ceva performante, ajuns acum două zile în finala unui turneu din Rotterdam, oraș dintr-o țară absolut civilizată. Am să fac o concesie și am să-i spun numitului Dimitrov „domn”, deși s-ar putea crea o ușoară antagonie, dat fiind faptul că dumnealui e bulgar (ăi’ cu combaterea discriminării nu cred că pot obiecta ceva și aici). Ca jucător, mie mi s-a părut dintotdeauna un „măciucar”, noțiune pe care n-are sens să o explic. Alaltăieri, măciucarului i-a ieșit în cale cel mai mare jucător și totodată cel mai mare domn din câți au practicat vreodată un sport, orice sport. Între ei, distanța e ca de la cer la pământ, ca între regnuri, ca de la oraș la sat. Dincolo de scorul care nu arăta decât diferența de valoare, am văzut scena supremă care o arată și pe cea de educație: țărănoiul bulgar (cei cu discriminare consideră oare și ei, ca mine, că astea două sunt sinonime?) a refuzat să vorbească, așa cum e tradiția. S-a dat rănit (cam cum o făceau fotbaliștii ăia proști pe vremuri, care după vreo chiflă se uitau la bocanc, apoi se aplecau și-l legau!) iar apoi s-a bosumflat, de parcă faptul că Federer a măturat cu el nu era cel mai normal lucru de pe lume. N-am înțeles de ce nu l-au huiduit olandezii. Eu, care sunt la rândul meu țărănoi uneori, o fac acum, aici, în locul lor: huo, Dimitrov!