Între demență și lehamite

Nici n-a început bine returul și iată că deja s-a stârnit un iureș al schimbărilor de antrenori, astfel încât circul obișnuit de pe gazon este surclasat de cel de la nivelul conducerilor tehnice ale echipelor. Dacă la Steaua fenomenul nu mai este de multă vreme unul neobișnuit, faptul că recordurile becaliene sunt în pericol ar trebui să ne mire puțin. Sau chiar nițel mai mult, din moment ce aflăm că domnul Ioan Niculae (aici am putea porni o discuție: ăștia discreți de obicei au interese majore în alte direcții, și tocmai de aceea încearcă să nu facă valuri în fotbalul pe care îl folosesc pe post de mașină de spălat bani) din Divizia A a reușit să schimbe nu mai puțin de 18 antrenori! Cred că Becali nu are atâția bifați, fiindcă la el se rulează cam aceleași nume: Pițurcă – Stoichiță – Lăcătuș care vin și pleacă și iar vin și iar pleacă, timp în care ciobanul le recită poezia aia cu Zenga – Hagi – Protasov, doar-doar o mai pune botu’ vreunul din ăștia. Și chiar nu m-ar mira ca într-o bună zi să-l vedem pe Zenga (ăilalți doi – exclus) reizvorând pe post de mama răniților, ceea ce nu l-ar face altceva decât este în realitate, adică un antrenor de mâna a treia, numai bun să antreneze echipe de mâna a patra, precum Steaua. Sau Dinamo. Sau Rapid. Că toate ălelalte sunt cam de a cincea, mai puțin Vasluiul. Asta-i de mâna a treia. Ideea e că și pe Guardiola sau Mourinho de i-ar aduce oricine la noi, tot nu poate face bici din… fotbaliștii noștri. Că asta-i de fapt chestia pe care nu pare s-o observe nimeni din „fenomen”: echipele noastre colcăie de nechemați, de murături, de panarame pentru care mingea este o mare enigmă sau chiar dușman de moarte. Foarte curios e faptul că acolo unde lucrurile merg din prost în mai prost (Dinamo, Rapid) nimeni nu vorbește de schimbarea antrenorilor, deși zău că s-ar impune. Asta demonstrează că s-a ajuns la o stare de lehamite așa de profundă, încât s-au săturat până și să mai grohăie despre titlu, cupe europene etc. Asta-i de fapt imaginea de ansamblu a fotbalului nostru: ceva nedefinit care pendulează între isteria schimbării pe bandă rulantă a unor antrenori pe deplin necalificați și abandonarea în durerea lor a echipelor.