Intrarea în Biserică a Maicii Domnului



Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Pe lângă mama pe care o avem fiecare dintre noi și care ne-a născut, Dumnezeu ne-a mai dat și o Mamă care are grijă și se roagă pentru noi toți. Aceasta este chiar Mama Lui, Maica Domnului. Vă scriu acestea pentru că pe 21 noiembrie prăznuim o mare sărbătoare, și anume: Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Părinții Maicii Domnului sunt Sfinții Ioachim și Ana. Aceștia trăiau în Israel, țara în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos. Ei erau niște oameni buni, milostivi și cu mare credință în Dumnezeu. Însă aveau o mare tristețe: nu aveau copii. Deși erau înaintați în vârstă, Sfinții Ioachim și Ana nu și-au pierdut nădejdea și au continuat să se roage mult, pentru ca Dumnezeu să îi binecuvânteze și pe ei. În rugăciunile sale, Sfânta Ana Îl ruga pe Domnul să îi dăruiască marea cinste de a fi mamă, făgăduind că dacă va avea un copil, îl va duce la templu și îl va închina Lui.
Și iată că un înger a fost trimis din cer să îi spună Anei că rugăciunea ei a ajuns în fața lui Dumnezeu și va naște o fetiță pe care o vor numi Maria. Părinții ei nu au uitat promisiunea făcută lui Dumnezeu, așa că, la trei ani de la nașterea fetiței, Sfinții Părinți Ioachim și Ana au chemat toate rudele lor din Nazaret, au îmbrăcat-o pe Maria cu cele mai bune haine și au plecat spre templu. Cete de fecioare tinere însoțeau grupul și cântau, ținând lumânări aprinse în mâini. La templu a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Până la intrarea în templu se urcau cincisprezece trepte și, potrivit ritualului, iudeii trebuiau să se oprească pe fiecare treaptă pentru a rosti un psalm. Fiind prea mică, părinții au vrut să o ajute pe Maria și să rostească psalmii în locul ei. Însă, prin harul dumnezeiesc, fetița a urcat repede și singură treptele până sus. Ea a fost dusă de preotul Zaharia în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor.
Copila a rămas în grija slujitorilor Bisericii timp de doisprezece ani. Ea își petrecea timpul rugându-se, învățând Scripturile și lucrul de mână și sporind în dragostea de Dumnezeu. Îngerul Gavriil îi aducea hrana și îi tâlcuia locurile mai greu de înțeles din Biblie.
La vârsta de 15 ani, Maria a părăsit templul, fiind încredințată lui Iosif, cel ce avea să o ocrotească. La puțină vreme după aceea, Fecioara Maria a primit de la Arhanghelul Gavriil vestea că a fost aleasă să Îl nască pe Fiul lui Dumnezeu, devenind astfel Maica Domnului, cea care se roagă neîncetat pentru noi.
V-ați întrebat vreodată, dragi copii, atunci când ascultați sau cântați colinde, de ce apar în frumoasele lor cuvinte florile de măr, florile dalbe, măruțul și mărgăritarul? Pentru că în această zi de 21 noiembrie, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute la lumină și căldură, înmuguresc și înfloresc și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove.
De asemenea, despre nuielușa Sfântului Nicolae se spune că trebuie să fie tot de măr, iar dacă aceasta înflorește până la Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a lăsat crenguța.
(Sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări