Intrarea în biserică a Maicii Domnului, rod al făgăduinței

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care anticipează marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, această sărbătoare amintește de ziua în care Sfinții Ioachim și Ana au adus pe fiica lor Maria la Templul din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, luând naștere în secolul al VI-lea.
În fiecare an, la 21 noiembrie, creștinătatea prăznuiește momentul în care Sfinții și Drepții Ioachim și Ana au adus-o la Templul din Ierusalim și au închinat-o lui Dumnezeu pe fiica lor, Maria, cea care a devenit Născătoarea de Dumnezeu. Ioachim și Ana au împlinit astfel promisiunea făcută în rugăciunile lor către Dumnezeu, că dacă vor fi binecuvântați la bătrânețe cu un copil, îl vor dărui Lui.
Cei doi erau foarte afectați. Deoarece nu aveau copii, erau considerați de societatea de atunci pedepsiți de Dumnezeu. Sfinții Părinți și Sfânta Tradiție vorbesc și despre un episod petrecut la Templu. Un evreu din seminția lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în Templu, spunându-i: „De ce aduci darurile tale înaintea altora? Ești nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine știe ce păcate ascunse“. Afectat de aceste cuvinte, Ioachim s-a retras la turmele sale, rugându-se, iar Ana s-a dus să se roage în grădină sub un dafin. Acum au făcut promisiunea sfântă, au cerut lui Dumnezeu copilul mult dorit, promițând că îl vor dărui Lui. Ascultând rugăciunile, Dumnezeu a trimis pe îngerul Său care i-a vestit Sfintei Ana că va avea un copil. În lucrarea despre viața Sfintei Fecioare Maria, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește de un sens mai adânc al dorinței lui Ioachim și a Anei de a fi părinți: „Ei voiau să se nască ceva nu numai pentru a șterge ocara lor, dar și cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă“.
Fecioara Maria a intrat în Sfânta Sfintelor
Când prunca, dăruită de Dumnezeu bătrânilor Ioachim și Ana cea stearpă, a împlinit 3 ani, părinții au dăruit-o Templului din Ierusalim. Potrivit Fericitului Ieronim, la intrarea în Templu erau cincisprezece trepte, după numărul celor cincisprezece psalmi „ai treptelor“, numiți astfel pentru că la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoții și leviții care urmau să slujească. Ajunși la Templu, Părinții Ioachim și Ana au așezat-o pe Maria pe prima treaptă, iar ea, îndată și nesprijinită de nimeni, a alergat pe trepte, ajungând repede la cea mai înaltă, unde a și rămas în picioare, întărită de harul lui Dumnezeu. Cu toții s-au mirat, dar, prin descoperire dumnezeiască, numai Zaharia, marele arhiereu, a văzut în prunca de doar 3 ani pe cea care va fi „Maica Vieții“. Astfel, arhiereul Zaharia o duce pe Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor, locul unde intră doar arhiereul o dată pe an. Aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se nască dintr-însa, spre îndreptarea și mântuirea lumii celei stricate prin păcat.
Aici, în Sfânta Sfintelor, Fecioara Maria s-a pregătit, prin lucrarea Duhului Sfânt, pentru a deveni Templul lui Dumnezeu Celui Viu. Zaharia i-a oferit Sfânta Sfintelor ca loc de rugăciune, deosebit de celelalte fecioare de la Templu. Nici lor și nici celor care slujeau la Templu nu le era cu putință să se apropie de Sfânta Sfintelor, pentru că nu aveau binecuvântarea arhiereului. Pe când Maica Domnului, deși fragedă ca vârstă, era desăvârșită în ceea ce privește darul lui Dumnezeu. Aici, la Templul din Ierusalim, erau trei rânduri de chilii, de locuințe în care trăiau, cu frică de Dumnezeu, fecioare și văduve închinate Domnului, precum și preoții și slujitorii. La Templu a rămas până la vârsta de 15 ani, unde Sfântul Arhanghel Gavriil o hrănea și îi descifra tainele Scripturilor, pregătind-o pentru înalta chemare rânduită de Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune, în lucrarea amintită, că fecioarele care o însoțeau pe Fecioara Maria reprezintă sufletele feciorelnice care, prin mijlocirea Maicii Domnului, vor fi conduse, de-a lungul veacurilor, la fericirea veșnică, în Împărăția Fiului ei.
Intrarea Maicii Domnului în biserică este un eveniment ce marchează împlinirea a trei făgăduințe. Făgăduința părinților ei de a o consacra Domnului, drept mulțumire pentru că le-au fost ascultate rugăciunile, având un copil. Făgăduința făcută de Însuși Dumnezeu prin proroci, că va alege o Fecioară spre a-i fi și Mamă. Și nu în ultimul rând, Fecioara Maria e rod al făgăduinței omenești, dăruindu-se ea însăși Domnului, devenind Mireasă „nenuntită“ sau „pururea Fecioară“.
Intrarea în biserică a Maicii Domnului este numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, care în slavonă înseamnă „intrare“. Dacă continuăm cu explicația numelor, amintim că Ioachim se tâlcuiește „pregătirea Domnului“, fiindcă din el a fost pregătită Fecioara ca Templu al Domnului, după cum spune Sfântul Epifanie de Constanția, într-o omilie despre Sfânta Fecioară Maria. Iar Ana, la rândul său, se tâlcuiește „har“, fiindcă har au luat Ioachim și Ana ca să odrăslească un astfel de rod prin rugăciune, dobândind pe Sfânta Fecioară. Maria se tâlcuiește „Doamnă“, dar și „nădejde“, fiindcă a născut Domn, pe Hristos, nădejdea întregii lumi. Maria se tâlcuiește, de asemenea, „smirna mării“, fiindcă trebuia să nască Mărgăritarul nemuritor în mare, adică în lume. Mare îi zice lumii întregi, căreia Fecioara i-a dăruit liniște, născând pe limanul Hristos. „Prin urmare, fericitul nume al Copilei vrednice de laudă Maria se mai tâlcuiește și «cea luminată», cea care a fost luminată de către Fiul lui Dumnezeu și i-a luminat până la marginile pământului pe cei ce au crezut în Treime. Căci este mireasă a Treimii Sfânta Copilă Născătoare de Dumnezeu Maria, comoara cea cu totul neștiută a rânduielii divine, către care a zis Gavriil: «Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine». Gavriil i-a dat de știre și Tatăl a trimis ca arvună din ceruri pe Duhul Cel Sfânt, Care S-a abătut peste Fecioara pentru Fiul Cel Unul Născut, mireasă cerească, pe care Tatăl a iubit-o, Fiul a sălășluit-o, Duhul Sfânt a îndrăgit-o. Căci aceasta este mireasă și «cămară» și din aceasta a ieșit Mirele Hristos; veșmânt feciorelnic, după cântarea profetului David: «În soare Și-a pus locașul Său și El este ca un Mire ce iese din cămara Sa» (Ps. 28, 5)“, mai spune Sfântul Epifanie de Constanția.
Prima sărbătorire, în anul 543
Cea mai nouă dintre sărbătorile închinate Fecioarei Maria, Intrarea în biserică a Maicii Domnului este de origine ierusalimiteană, luând naștere în secolul al VI-lea. La 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian cel Mare (527-565) a zidit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită Biserica „Sfânta Maria“-cea Nouă. Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat ocrotitorul bisericii, adică însăși Maica Domnului, serbarea fiind consacrată aducerii ei la Templu. Înainte de secolul al VI-lea, sărbătoarea a fost generalizată în tot Orientul.
În Apus, ea a fost introdusă sporadic, probabil prin influența mănăstirilor grecești din Italia, mai întâi în Anglia (sec. XI), apoi în Franța, întâi în Avignon, la 1371. Generalizarea ei în întreaga Biserică Apuseană a început în 1472 și s-a definitivat din anul 1585.
(George Aniculoaie, Ziarul Lumina)