Eveniment

Într-un turneu de vis, Loredana ajunge cu „Reveria” și la Suceava

Într-un turneu de vis, Loredana ajunge cu „Reveria” și la Suceava
Într-un turneu de vis, Loredana ajunge cu „Reveria” și la Suceava

Considerată atât de presa de specialitate, cât și de public cea mai bună artistă din România, Loredana va concerta luni, 2 martie, de la ora 19:30, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Artista începe în această lună un turneu în 14 orașe din România, pentru a oferi fanilor spectacolul „Reveria”. După ce toamna trecută a uimit publicul, pentru al treilea an consecutiv, cu o producție originală și complexă, Loredana va ajunge cu „Reveria” acasă la toți fanii care nu au ajuns la Sala Palatului din București. Sucevenii vor avea parte de un show de talie internațională, o producție unică în România. Loredana, banda „Agurida”, dansatorii și invitații surpriză îi vor purta pe cei prezenți în sala de spectacol într-o lume mirifică.
Artista, care a declarat că „viața este până la urmă o iluzie, tot ceea ce contează este momentul, și asta vreau să surprind în acest spectacol, puterea momentului și bucuria de a împărtăși pe viu, live, acel moment care nu se mai poate repeta”, va contopi, în show-ul „Reveria”, visele sale și ale fiecărui fan, muzica diversă și trăirile intense ale iubitorilor de muzică. Biletele costă 60, 80 sau 100 de lei, în funcție de așezarea în sala de spectacol, și se găsesc la secretariatul Casei de Cultură Suceava, intrare B, etaj 1, telefon 0230 523 718, e-mail ccs.suceava@gmail.com.
Puteți câștiga cinci invitații la concertul Loredanei
Cotidianul Monitorul de Suceava oferă cititorilor posibilitatea de a câștiga cinci invitații la concertul Loredanei. Fiecare invitație este pentru două persoane. În perioada 16-20 februarie au apărut cinci taloane numerotate de la 1 la 5, iar pe 21 februarie, un talon joker care înlocuiește oricare dintre cele cinci taloane. Aceste taloane trebuiesc decupate, completate citeț, iar setul complet trebuie trimis prin poștă sau depus în urna special amenajată la sediul redacției Monitorului de Suceava. Plicurile se primesc până cel târziu miercuri, 25 februarie, ora 14:00, tragerea la sorți având loc în aceeași zi, la ora 15:00. În ediția ziarului din 26 februarie vor fi anunțați fericiții câștigători.

Recomandări

Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori