O fetiță în vârstă de doi ani din comuna Milcov, județul Olt, cu febră mare, a fost preluată de pompieri și transportată la Spitalul Slatina, salvatorii intervenind cu o autospecială pentru victime multiple și o autoșenilată de la ISU Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, a declarat că, pentru a ajunge la fetiță, pe o distanță de aproximativ cinci kilometri s-a putut înainta doar cu autoșenilata.”Misiunea din satul Ulmi, comuna Milcov, a început în jurul orei 6.00. Către locul indicat s-au deplasat 15 pompieri cu ATPVM din cadrul ISU Olt, autoșenilata de la ISU Sibiu și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță. Echipajele s-au deplasat până în apropierea localității Ulmi, iar o distanță de aproximativ cinci kilometri, până la caz, a fost parcursă cu autoșenilata în care se afla și echipajul medical”, a declarat Băsășteanu.