Rugby-ul sucevean, dar și cel românesc, este de ieri mai sărac, după ce unul dintre cei mai talentați jucători ai Sucevei, Cătălin Ilie Franciuc, s-a stins luni din viață la numai 47 de ani, după doi ani de luptă cu o boală cumplită. Ieri, cu lacrimi în ochi, foștii colegi de echipă de la CSM și CSȘ Suceava, Dinamo București și Universitatea Cluj, alături de familie, prieteni și vecini, l-au condus pe Cătălin Franciuc pe ultimul drum spre cimitirul din localitatea sa natală, satul Tișăuți din comuna Ipotești.
Regretatul rugbist sucevean a fost îngropat alături de mai multe lucruri ce i-au marcat viața destul de scurtă, o minge de rugby, steagul României, ce a fost arborat la multele meciuri când a jucat în tricoul naționalei, dar și un fular adus de foștii colegi de la Universitatea Cluj, cu însemnele clubului. La capul său a stat și cel mai bun prieten din perioada cât a activat la Cluj, Gabi Cilincă, cel cu care a fost coleg și la naționalele României.
„Cătălin a fost pentru mulți dintre noi un exemplu, un om de la care ai avut ce să înveți. A fost un om blând, dar și aprig în același timp. A fost un model pentru copiii ce au venit la rugby la Cluj și pentru mine în multe situații. Am jucat șapte ani împreună la Cluj și pot să spun că a fost cel mai bun prieten al meu. Înainte de a ajunge la Cluj am fost și colegi la naționalele de juniori, tineret și seniori. Ca jucător a fost extrem de valoros, unul care întotdeauna sărea în ajutorul tău, un sportiv curajos și în același timp un luptător, așa cum a demonstrat-o și-n ultimii ani, de când a descoperit că suferă de această boală necruțătoare”, a explicat Gabi Cilincă.
Ovidiu Slușariuc: „Pentru mine Cătălin a fost ca un frate, un coleg și un prieten desăvârșit”
Printre cei ce l-au condus pe ultimul drum pe Cătălin Franciuc s-a numărat și fostul său coleg de la Dinamo și națională, suceveanul Ovidiu Slușariuc, cel pe care l-a convins să se apuce de rugby.
„Pe Cătălin îl știu de copil, am copilărit împreună, deoarece aveam bunicii în Tișăuți. Eu am făcut lupte și după ce m-am lăsat el și frații Scolobiuc m-au convins să merg cu ei la rugby, sport pe care l-am practicat 24 de ani. În 1985 am fost împreună cu Cătălin la lotul României de juniori, fiind singurii de la Suceava care am fost la toate turneele naționalei, iar la echipa de juniori a Sucevei am avut cele mai bune rezultate din istoria clubului. În 1988 el a plecat la Dinamo, iar eu eram deja la Steaua, iar un an mai târziu Cătălin și antrenorul dinamovist m-au convins să vin la ei, deoarece eu intenționam să ajung la Timișoara sau Baia Mare. Am jucat cu el până-n 1993, și la club și la naționale, și tot timpul stăteam împreună, în vestiar, și la bine și la greu, mai ales că eram amândoi din același sat. Ca om și ca jucător pot să spun că a fost excepțional, un om sufletist ce încerca să ajute pe toată lumea. Pentru mine Cătălin a fost ca un frate, un coleg și un prieten desăvârșit”, a explicat fostul internațional sucevean Ovidiu Slușariuc.
Un alt rugbist sucevean cu care Cătălin a fost coleg și foarte bun prieten, Sorin Crăciunescu, crede că deși a fost un om foarte bun, Cătălin Franciuc a fost urmărit de ghinion în cariera sa, ce putea să fie una mult mai strălucitoare.
„Ne știm din 1981 și pot să spun că era și este cel mai bun prieten al meu. Mă doare faptul că a avut un ghinion fantastic toată viața lui. Când a prins lotul și-a rupt piciorul, când a plecat la Cluj și-a pierdut gradul și multe altele și totuși la final am crezut că va fi mai bine, dar din păcate nu a fost să fie. Cătălin a avut un mare caracter și pe unde a fost prin țară a avut doar prieteni. A fost un prieten ce nu trebuia să-ți dea scris sau să-i dai scris, era de ajuns doar un cuvânt și acesta era literă de lege pentru el. Ca jucător a fost un om de echipă și cu asta spun totul, te puteai baza pe el tot timpul”, a spus fostul jucător al Sucevei Sorin Crăciunescu.
Cătălin Franciuc a ajuns la rugby datorită vecinului și prietenului său din copilărie, Dan Scolobiuc
Cătălin Franciuc a început rugby-ul la CSȘ Suceava sub îndrumarea antrenorului Petru Panait și a făcut parte din cea mai bună generație de juniori a Sucevei.
„Cătălin a venit la echipa de juniori adus de Dan Scolobiuc, care la rândul său a venit adus de fratele său mai mare. De altfel, atunci au venit mulți copii din această localitate. Erau juniori foarte bine pregătiți, copii harnici și muncitori, învățați cu viața grea de la țară, educați, disciplinați, cu care n-am avut niciodată probleme în cantonament sau în deplasări. Cătălin era un copil disciplinat și cu calități foarte bune, dintr-o generație foarte bună, din care toți au promovat la Divizia A la seniori”, își aduce aminte primul său antrenor, Petru Panait.
Vecinul și prietenul său ce l-a convins să vină cu el la rugby, Dan Scolobiuc, a făcut parte din cea mai bună generație de juniori și a fost unul dintre jucătorii emblematici ai echipei de seniori.
„Cătălin era un om extraordinar, bun la suflet, ce ajuta pe toată lumea și nu purta ură. A fost un jucător extraordinar pentru toate echipele la care a jucat și punea suflet în tot ceea ce făcea, în teren și în afara acestuia. Am copilărit și am făcut școala împreună, am jucat rugby împreună, dar din păcate soarta a fost crudă și ne-a despărțit”, a explicat cu lacrimi în ochi Dan Scolobiuc.
Antrenorul echipei de seniori a Sucevei, Constantin Vlad, ce l-a avut în echipă și pe Cătălin Franciuc, este de părere că regretatul rugbist sucevean a fost iubit de toți cei cu care a intrat în contact, mai ales la echipele unde a evoluat.
„A fost un sportiv de calitate și un om de echipă. Faptul că au venit la înmormântare mulți colegi de la Cluj, de la București, dar și din Suceava înseamnă că a fost iubit de noi și nu-l vom uita niciodată. Ne pare foarte rău că a plecat dintre noi mult prea devreme. Dumnezeu să-l odihnească și condoleanțe familiei”, a spus Constantin Vlad.
Cătălin Franciuc a fost campion al României cu Dinamo București
Născut pe 21 august 1968, la Tișăuți (comuna Ipotești), Cătălin Ilie Franciuc a început rugby-ul la CSȘ Suceava cu antrenorul Petru Panait, iar mai apoi a plecat în armată la Dinamo și a jucat pentru clubul bucureștean timp de cinci ani, până în 1993. În 1991 a reușit să câștige titlul de campion al României. Cătălin a fost selecționat la naționala de juniori, cu care în 1987 a câștigat locul cinci la Campionatul European de la Berlin. În 1991 a jucat cu naționala de seniori în Noua Zeelandă, dar mai apoi și-a rupt un picior la un turneu în Franța și a fost nevoit să renunțe la reprezentativa țării noastre. De la Dinamo a plecat la Universitatea Cluj, unde a evoluat încă șapte ani, iar mai apoi a revenit la CSM Suceava. După un timp s-a lăsat de rugby din cauza unei accidentări mai grave. Chiar și așa nu a renunțat la sport, despre care spunea că este o boală fără antidot, și s-a apucat de arte marțiale, iar în paralel mai încălța ghetele la meciurile amicale cu foștii jucători ai Sucevei sau din țară.
Într-un interviu acordat în anul 2010 în Adevărul, Cătălin Franciuc spunea că dacă ar fi s-o ia de la capăt ar alerga în aceeași direcție ca și până atunci. Din păcate soarta a fost crudă cu Cătălin Franciuc, „Francu”, cum îi spuneau colegii, și la doar 47 de ani acesta a plecat dintre cei vii din cauza unei boli necruțătoare, cu care a luptat o perioadă, dar care în cele din urmă l-a învins.
