PTF Siret

Interdicție de intrare în România, mașină confiscată și amendă pentru un ucrainean care intenționa să introducă ilegal țigări în țară

Un cetățean ucrainean care a încercat să introducă câteva mii de pachete de țigări în România s-a ales cu o pagubă însemnată, după ce a fost depistat în neregulă de lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Potrivit comunicatului primit la redacție de la Poliția de Frontieră Suceava, sâmbătă, în jurul orei 10.00, pe sensul de intrare în țară din Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat cetățeanul ucrainean Oleg M., în vârstă de 29 de ani, cu un autovehicul marca Mercedes Benz Sprinter înmatriculat în Polonia.
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit și au descoperit, în plafonul și pereții laterali ai microbuzului, 2.720 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de peste 3.500 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul, evaluat la 40.500 de lei, a fost reținut de organele vamale în vederea confiscării.
De asemenea, cetățeanul ucrainean a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 de lei, iar față de acesta a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de cinci ani.

Recomandări

Telefoane în valoare de 700.000 de lei, găsite în pereții laterali ai unui microbuz care se îndrepta spre Ucraina

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul