Înțelesurile Creației, în lumina Întrupării lui Hristos

În întreg demersul cunoașterii Universului de către om, poate cel mai greu de explicat între toate fenomenele și procesele existente în natură nu este structura lumii în care trăim sau puterile create care mișcă fenomenele ei, ci potrivirea tuturor acestora cu rațiunea omului. Felul acesta miraculos în care omul, suflet și trup, se întâlnește cu lumea creată, sensibilă și inteligibilă, felul cum simțurile lui sunt deschise spre lumea sensibilă și rațiunea lui este capabilă să deslușească în datele lor înțelesuri cu privire la lume rămâne un fapt spectaculos.Cum este posibilă înțelegerea naturii fizice și a proceselor ei? Cum este posibil ca rațiunea omului să poată produce descrieri matematice potrivite pentru fenomenele lumii înconjurătoare?
Viața noastră zilnică ne oferă prilejul de a ne întâlni cu descoperiri miraculoase. Cunoaștem deja un număr semnificativ de date cu privire la lumea fizică, la natură și la Univers, dar și privitoare la viața organismelor. Astăzi se știe că interacțiunile fundamentale, care acționează pretutindeni în Univers și în natura terestră, sunt admirabil potrivite încât să permită viața structurilor complexe, a organimelor vii. Este bine cunoscut faptul că viețuim pe un Pământ miraculos, care îndeplinește o listă lungă și complexă de condiții ce permit dăinuirea vieții biologice.
Ecosistemul terestru, în care sunt cuprinse întregul ocean planetar, atmosfera, solul și straturile din adânc, ascunde rezerve enorme de substanțe, angajate într-o dinamică deosebit de complexă, care prezervă viața. Pe întreg cuprinsul Pământului, zeci de milioane de specii, cuprinzând tot ceea ce este viu, de la organismele unicelulare până la cele mai complexe mamifere, toate sunt înlănțuite într-o horă a vieții. Este suficient să amintim că 60% dintre produsele farmaceutice existente, în prezent, provin din plante. În general, felul în care Universul este mișcat, dar și felul în care plantele asigură, prin fotosinteză, oxigenul necesar vieții noastre, și toate celelalte, asigură omului, într-un mod remarcabil, un mediu de viață securizat. Lumea fizică se dezvăluie, așadar, într-un fel miraculos, dovedind o extraordinară potrivire cu nevoile vieții biologice.
Chimia lumii și cultivarea virtuților
Însă potrivirea lumii cu omul nu se termină în acest plan. Chimia lumii dovedește cât de bine se potrivesc resursele Pământului cu imboldul creator al omului. Materia ascunde virtualități pe care omul este capabil să le pună în act.
Prin cercetarea materiei lumii, omul a pătruns deja în structura ei, descoperind elementele constitutive și legitățile după care constituienții ei se asociază, formând compuși. În acest fel, în lista lungă a substanțelor și a texturilor existente în natură, omul a adăugat o diversitate remarcabilă de substanțe noi. În felul acesta, lumea se descoperă și ca un vast laborator, potrivit intențiilor creatoare ale unui subiect conștient și rațional, care este capabil să înțeleagă lumea și dorește să se exprime, ca ființă liberă și conștientă, în Universul în care trăiește. Plecând de la aceste virtualități remarcabile ale chimiei lumii, au fost posibile tehnologiile, invențiile și inovațiile. Prin aceasta, lumea se dovedește a fi un loc destinat omului, în vederea creșterii lui spirituale, prin întărirea alegerilor sale bune în legătură cu toate virtualitățile ei. Aceasta pentru că omul poate face și lucruri bune, precum și lucruri rele cu cele rânduite să le aibă la îndemână, în Creație. Persistând în alegerea bună de a întrebuința potențialul ascuns în creație în folosul semenilor, omul poate crește în virtute.
Libertatea și înțelegerea
Însă mai există o potrivire remarcabilă între om și lume, care le cuprinde pe celelalte menționate până acum: mintea omului poate sesiza și cuprinde înțelesurile ascunse în ea. Când cineva îi explică unui copil ce este un triunghi și îi cere apoi să reproducă ce a înțeles, va avea surpriza să descopere ceea ce de fapt profesorii știu foarte bine. Înțelegerea este mai mult decât reproducerea unui conținut: este împroprierea lui. Copilul va povesti ce a înțeles despre triunghi, spunând deja despre triunghiul lui, într-o manieră personală, introducând și altceva în ceea ce i s-a spus. Cel ce i-a predat triunghiul va sesiza în ceea ce ascultă și acest altceva nou, care nu-i aparține, dar care corelează bine cu ceea ce i s-a spus. Așa profesorul va fi sigur că micuțul a înțeles. Teologic vorbind, faptul că le putem cunoaște arată că mintea noastră este făcută pentru aceasta.
Peste toate acestea, omul mai primește un dar extraordinar: el poate alege liber maniera de întrebuințare a resurselor existente în lume și a descoperirilor sale, iar, într-o anumită măsură, el poate decide chiar și asupra felului cum vor fi ele folosite în raporturile sale cu semenii.
Suflet și trup, într-o lume sensibilă și inteligibilă
Există, așadar, o potrivire între lumea înconjurătoare și rațiunea care primește înțelesurile ascunse în ea. În general, în potrivirea și întâlnirea simțurilor trupului cu lumea sensibilă, și a sufletului înțelegător cu înțelesurile lumii create, a fost posibilă înțelegerea lumii ca loc al viețuirii și creșterii noastre.
În general, întreaga știință și filosofie au fost posibile în condițiile acestei potriviri remarcabile între om și lume, care face posibilă receptarea prin simțuri a diverselor ei părți și forme, dimpreună cu formularea diferitelor judecăți raționale cu privire la ceea ce este receptat.
Chiar dacă viața cotidiană și cultura contemporană ne-a obișnuit cu descoperirile științifice și cu tehnologiile ei extraordinare, potrivirea dintre om și lume, care le face pe acelea posibile, rămâne la fel de miraculoasă și fără nici o explicație trivială. Viața în lume pare să îl obișnuiască pe om cu știința de a întrebuința resursele ei, și cu puterile rațiunii noastre de a-i pătrunde și descrie ordinea sau de a dezlega probleme concrete. Omul decide adesea care puteri și care structuri din lume vor fi puse la lucru, prin științe și tehnologie, pentru depășirea anumitor nevoi. Însă, nu trebuie uitată spectaculoasa potrivire cu lumea în care trăim, fără de care toate acestea nu ar fi posibile. Altfel, descoperirile remarcabile ale științei nu vor mai trezi în om imboldul contemplării și interogațiile existențiale, ci doar febra instrumentalizării lor în câmpul economiei de capital.
Ferestre și ziduri spre miracolul lumii
Într-o lume preocupată de știință, omul trăiește la un pas de înțelegerea miracolului ei, în imediata vecinătate a unei iluminări cuprinzătoare, la doar o clipă de înțeleapta descoperire a extraordinarei potriviri cu ea. Pentru că, în spatele fiecărei descoperiri mărunte, și sunt nenumărate, stă ascunsă o parte din raționalitatea splendidei Creații a lui Dumnezeu. Dar, într-o lume preocupată doar de știință, omul nu poate primi miracolul lumii și nici nu poate ajunge la înțelegerea potrivirii lui cu ea, pentru că între el și aceste lumini înțelepțitoare stau zidurile groase ale vieții zilnice, cu senzațiile și consumul ei, cu obligațiile profesionale și setea de divertisment. Toate acestea răpesc, cel mai adesea, dispoziția spre contemplarea frumuseților lumii și reflecția cu privire la înțeleapta ei alcătuire.
Creația – mesajul lui Dumnezeu către om
Din perspectivă creștină, întreaga Creație este un mesaj adresat omului. Lumea creată este limbajul care exprimă legea (naturală), dezvăluind voia lui Dumnezeu1, iar aceasta pentru că este făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos – Logosul. Creația a fost prima Scriptură. Ea era pregătită să ne vorbească despre Dumnezeu. „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El.“ (Coloseni 1, 16)
Pe aceasta teologia își întemeiază explicația privind bogăția imensă de înțelesuri ascunse în Univers și compatibilitatea lor extraordinară cu mintea umană, potrivirea simțurilor noastre cu lumea lucrurilor sensibile, și a puterilor lumii cu intențiile noastre creatoare. Complexitatea Creației descoperă înțelepciunea lui Dumnezeu. Imensitatea Universului vestește puterea Lui nesfârșită, potrivirea tuturor puterilor între ele și a lor cu omul arată înțelepciunea Lui, iar frumusețea și armonia ambientului de viață arată bunătatea și grija Lui pentru viața lui. Multe alte înțelesuri sunt ascunse în lume, de la crearea ei, ca legi întipărite în cele sensibile pentru urcușul duhovnicesc al omului.
Scriptura – cuvântarea lui Dumnezeu către om
Însă căderea lui Adam face ca în acest limbaj al creației (afectată de cădere), omul (afectat și el de cădere) să nu mai poată cunoaște pe Autorul ei, decât numai în faptul că este, însă nu și Cine este El. Căderea a diminuat capacitatea noastră de a citi în Creație legea lui Dumnezeu. „Dacă nu ar fi intervenit păcatul, Dumnezeu le-ar fi fost străveziu oamenilor prin legile Universului ca porunci personale ale Lui. Dar, în urma păcatului, ei au înclinat să vadă Universul ca o realitatea în sine, nu ca pe o țesătură de cuvinte sau de porunci consistente ale lui Dumnezeu. În urma păcatului a fost necesară legea scrisă a poruncilor directe, pentru a li Se face străveziu Dumnezeu oamenilor“2.
De aceea, Dumnezeu nu lasă doar Creația să vorbească despre El, ci Se dezvăluie lumii și într-un fel mai evident, prin Scripturi. De aceea, Sf. Maxim Mărturisitorul vede întreaga creație ca prima Scriptură, iar Scriptura – ca a doua lege, cea scrisă, dăruită omului ca să o lămurească, să o facă mai deslușită pe cea dintâi. Scriptura „nu e decât legea naturală concretizată în simboluri, cu alte cuvinte, când e văzută dincolo de simboluri, în raționalitatea și puterea ei stimulatoare de virtute sau când a devenit virtute și cunoștință în cei ce o împlinesc“3.
Întruparea lui Hristos – comuniunea lui Dumnezeu cu omul
Întruparea lui Hristos descoperă ce-a de-a treia lege, a harului. Sf. Maxim Mărturisitorul scrie că „pentru noi, cei groși la cugetare, a primit să Se întrupeze și să Se întipărească (să ia chip) în litere, în silabe și cuvinte, ca din toate acestea să ne adune pe încetul la Sine pe noi, cei ce urmăm Lui, uniți în Duh, și să ne ridice la înțelegerea simplă și liberă de relație, așa de mult concentrându-ne pe noi pentru Sine în unitatea Sa, pe cât de mult S-a desfășurat pe Sine pentru noi, prin pogorământ“4.
Restaurarea omului nu era posibilă doar prin înțelesurile puse în lucrurile create sau doar prin cuvinte. Întruparea lui Hristos și legea harului intensifică lucrarea lui Dumnezeu în inima omului, în adâncul ființei lui. Lucrarea lui Dumnezeu în viața persoanelor (harul) se face prezentă acum înlăuntrul omului, rămânând ascunsă în gândul bun, în imboldul către rugăciune, pentru cultivarea virtuților sau pentru o faptă bună.
În această nouă lege a harului se dezvăluie și temeiurile și rostul potrivirii omului cu lumea. Căci, acum, Hristos poate fi sesizat în toate lucrurile, iar acestea nu sunt altceva decât „încorporări ale rațiunilor și a cuvintelor Lui“, desigur, fără ca aceasta să însemne identificarea Lui cu ele. Harul, lucrarea lui Dumnezeu în noi, face posibil ca omul să poată ajunge să Îl simtă pe Dumnezeu lucrând în toate împrejurările vieții lui, „ca Subiect mai presus de ele, transcendent lor“5.
Este semnificativ, așadar, faptul că Sf. Maxim Mărturisitorul vede trei legi, corespunzătoare celor trei Întrupări ale Logosului, în Creație, în Scriptură și în Hristos: „cea naturală, cea scrisă, și cea a harului. Căci fiecăreia din aceste legi îi corespunde o anumită viețuire și un anume curs al vieții, ca și o dispoziție lăuntrică deosebită, produsă de acea lege prin voia celor ce se conformează cu ea“6.
Istoria lumii este istoria iubirii lui Dumnezeu pentru om
În lumina Întrupării lui Hristos, toate celelalte capătă mai multă lumină. Și înțeleapta alcătuire a lumii, și potrivirea ei cu nevoile de trai ale omului, și virtualitățile ei gătite pentru intențiile lui creatoare, și înțelesurile ei croite pentru rațiunea lui. Creația se descoperă ca o cuvântare coerentă a lui Dumnezeu cu oamenii. Toate cele din ea sunt pe măsura noastră, pentru ca, la întâlnirea noastră cu ele, să ne fie mai evidentă purtarea de grijă a unui Creator, care vrea să creștem prin viața în lume înspre comuniunea cu El. De aceea, creștinismul vede întreaga Creație ca operă a iubirii lui Dumnezeu pentru om, și întreaga istorie a lumii – ca istorie a acestei iubiri.
În legea harului, Cuvântul lui Dumnezeu făcut om, Răstignit și Înviat, intră în comuniune cu omul chiar prin ușile încuiate, dezvăluind înțelesurile Creației și ale Scripturii în Duhul Sfânt. Întruparea lui Hristos reduce distanța dintre om și Dumnezeu, pusă de Adam. Apropierea Lui de om este maximă, iar unirea cu El, în mod deplin, este acum posibilă. Nici cele văzute ale lumii create, nici simțurile noastre nu mai sunt „uși încuiate pentru intrarea acestui Cuvânt; toate rămân, dar devin transparente“7.
Întâlnirea dintre om și lume, în lumina Întrupării lui Hristos
Dar în lucrarea lui Hristos, înfăptuită la Întrupare, se vede și faptul că și cel care este creat după chipul Lui, omul, este chemat să aibă aceeași lucrare. Alegând să mănânce din Pomul Cunoștinței, mâncare creată, Adam a pierdut capacitatea de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu și de a împlini lucrarea sa de unire a polilor Creației. Întruparea lui Hristos și lucrarea Lui în lume sunt lecția și calea de îndreptare pentru omul care privește numai în Creație, fără să mai vadă pe Creator. Viețuind în Hristos, omul poate utiliza și resursele lumii, și virtualitățile ei, și potrivirea dintre el și ea, în scopuri bune, spre ajutorarea semenilor și spre o tot mai mare solidaritate. Pentru aceasta, el trebuie să cultive virtuțile, și, de data aceasta, să mănânce spiritual pe Hristos din lumea sensibilă (din cer și pământ), asumând înțelesurile sensibile și inteligibile, în așa fel încât toate să fie în Logosul în care au fost făcute.
Note
1 În această lumină poate fi înțeles și locul unde s-a spus „Căci, când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege“ (Romani 2, 14), din fire fac ale legii (în mod firesc, în mod natural, dar conform unei naturi curate), adică aproape de firea făcută de Dumnezeu, armonizată cu legea naturii puse în Creație.
2 Părintele Dumitru Stăniloae, nota 181, în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 37, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 225.
3 Ibidem.
4 Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 98, p. 370.
5 Idem, nota 319, p. 372.
6 Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. VIII.
7 Ibidem.
(Adrian Sorin Mihalache, Sursa: Ziarul Lumina)