Întârziere de 14 ore a unui avion, la Sibiu. Alte zboruri sunt perturbate



Avionul de la Madrid care ar fi trebuit să ajungă în timpul nopții de marți spre miercuri, la ora 00.40, a aterizat pe Aeroportul Internațional Sibiu cu întârziere de mai bine de 14 ore, iar alte curse au perturbări în program, una dintre ele fiind anulată, din transmite corespondentul MEDIAFAX.Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional Sibiu, Nicoleta Boborodea, a declarat, miercuri, presei, că mai multe zboruri au înregistrat întârzieri, cea mai mare fiind cea a cursei de la Madrid, în vreme ce aeronava Tarom care ar fi trebuit să plece la Munchen a rămas la sol, pasagerii fiind rerutați.



Recomandări

Flutur le-a transmis celor de la Wizz Air că “suntem dezamăgiți de decizia de a reduce zborurile din Suceava” în condițiile în care aeroportul este în plină dezvoltare

Zborul Suceava – Milano de ieri a fost reprogramat pentru astăzi, cursele pentru Dortmund și Memmingen au avut întârzieri de peste 5 ore

Întârzieri de peste 5 ore la zborurile pentru Dortmund și Memmingen, reprogramarea zborului pentru Milano

Conducerea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava a anunțat, printr-un comunicat de presă, întârzieri și reprogramări ale unor zboruri
Conducerea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava a anunțat, printr-un comunicat de presă, întârzieri și reprogramări ale unor zboruri