Întăritor de frișcă

Nici n-am apucat bine să termin de scris articolul de săptămâna trecută, în care vorbeam despre ciudata manieră de „întărire” a echipelor românești, că sâmbătă seara am și avut confirmarea complet nedorită a adevărurilor cuprinse în comentariul cu pricina. Aș zice chiar că a fost o triplă confirmare, cu atât mai nedorită cu cât a venit din partea a 75% dintre echipele cuprinse în cupele europene: Steaua, Rapid și Farul, aceasta din urmă transformând deja prezența în Europa într-o amintire, e drept că veselă, întrucât singurul moment realmente memorabil din întregul ei parcurs va rămâne (pentru mine, cel puțin) istorica dublă ratare a lui Guriță. A fost momentul în care au ieșit la iveală toate racilele la care făcusem trimitere, începând cu lipsa de interes (sinonim: sictirul) cu care fotbalistul român în general tratează momentele importante ale jocului și de fapt ale propriei cariere, continuând cu lipsa de reflexe (pe fondul tehnicii rudimentare sau, în cazul dat, și al vârstei) și încheind cu labilitatea psihică – aici încercați, vă rog, o comparație între ce ar fi trebuit să facă Farul și ce a făcut, în situație identică (dacă nu mai proastă) Middlesbrough. Gata cu Farul, trecem la celelalte două. Meciul Steaua – Rapid a fost, cât mă duce pe mine mintea, finalul sezonului trecut și nicidecum „prima partidă oficială a noului sezon”, cum ne-a tot tocat la creier comentatorul postului public de televiziune. Dar de fapt parcă avea dreptate el, întrucât ambele echipe au arătat atâta voiciune câtă se vede de regulă după un sezon epuizant și nu înaintea unuia care n-a început încă. Dincolo de rezultat (un amărât de 1-0) rămâi uluit de întregul scenariu: un meci despre care, înaintea desfășurării sale, ambele tabere ziceau că e o formalitate, că nu le interesează rezultatul etc. dar care s-a transformat (a câta oară?) într-un război, cu nenumărate agresiuni și cartonașe, cu polițe de plătit, ba chiar cu înjurături și aruncări de medalii la sfârșit. Un meci decis nu de jocul vreuneia dintre echipe, ci de o greșeală prostească. Cu ăștia atacăm noi Europa? Da, din nefericire pentru noi. Dar și pentru ea!