Întâmpinarea Domnului

Al patrulea praznic împărătesc este Întâmpinarea Domnului, numită în popor și Stretenia (după numele vechi slavon), adică sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se Legii (Lev. XII, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după nașterea Domnului, pentru curățirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de bătrânul și dreptul Simeon (Luca II, 22 s.u.). Ea se serbează, deci, la 40 de zile după Naștere, adică la 2 februarie.
La ortodocși, accentul sărbătorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc și de aceea e numită Întâmpinarea Domnului (de către Simeon), fiind trecută între sărbătorile Mântuitorului, pe când la catolici pe primul plan stă persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pentru curățirea ei, după Lege. De aceea, la ei sărbătoarea se numește Curățirea Sfintei Marii și e trecută între sărbătorile Maicii Domnului.
Mențiune documentară Prima mențiune documentară despre existenta acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, în anii 382-384. Având în vedere că în acea vreme la Ierusalim Nașterea Domnului se serba încă la 6 ianuarie, odată cu Epifania, întâmpinarea era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie.
La Antiohia, după mărturia istoricului Cedren, sărbătoarea întâmpinării s-ar fi introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei în Răsărit s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului). Dintre creștinii răsăriteni, numai armenii sărbătoresc până astăzi întâmpinarea Domnului tot la vechea dată, adică la 14 februarie.