Întâlnirea pentru împăcare dintre un bărbat în vârstă de 42 de ani și o femeie de 28 de ani, concubini de etnie romă, care au împreună șase copii, s-a încheiat cu sânge după ce bărbatul a tăiat-o pe consoartă cu un cuțit în zona toracelui. Agresiunea s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul miezului nopții, la domiciliul părinților tinerei în vârstă de 28 de ani.
Conform anchetei poliției, Florin B., bărbatul de 42 de ani, din comuna Vama, a conviețuit în ultimii 14 ani cu Geta M., de 28 de ani, din Vicovu de Sus, la domiciliul primului. Acum aproximativ trei luni de zile cei doi s-au certat, iar femeia a plecat la Vicovu de Sus, la părinții săi.
Duminică, rezultă din anchetă, bărbatul s-a deplasat la Vicovu de Sus, la domiciliul părinților concubinei, unde a discutat cu aceasta să se împace și să vină să locuiască din nou cu el. Cei doi concubini, împreună cu părinții fetei, au consumat băuturi alcoolice. Poliția precizează că la un moment dat discuțiile au degenerat, iar bărbatul a scos un cuțit, provocându-i femeii o plagă toracică superficială.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru infracțiunea de loviri și alte violențe. Poliția precizează că femeia nu dorește să depună deocamdată plângere împotriva concubinului.