Întâlnirea cu moartea

O străveche legendă arabă istorisește trista poveste a ienicerului sultanului din Bagdad. Într-o zi, tânărul ienicer se aruncă plin de tristețe la picioarele stăpânului său care îl îndrăgea mult, cerându-i cu împrumut minunatul său cal care părea că zboară, într-atât era de iute.
– De ce? Îl întrebă sultanul.
– Am văzut moartea în grădină și ea mi-a făcut semn. Cu calul tău, voi putea fugi la Bassara și mă voi ascunde în târgul de acolo. Astfel, moartea nu mă va afla.
Sultanul îi dete tânărului armăsarul său și acesta plecă în galop.
Sultanul coborî în grădină și văzu cum moartea stătea acolo și aștepta.
– De ce mi-ai amenințat ienicerul? o întrebă.
– Ba nu l-am amenințat nicidecum, răspunse moartea.
Am ridicat doar brațul a uimire. M-am întrebat:
„Cum poate să fie încă aici, de vreme ce eu am întâlnire cu el peste nici cinci ceasuri în târgul din Bassara…”
Uneori chiar credem, din păcate, că putem păcăli moartea, fugind aiurea în sus sau în jos. De cele mai multe ori omul se comportă copilărește față de întâlnirea cu moartea și frica de a da mâna cu veșnicia îi descoperă nimicnicia și neputința. Câți dintre oameni când sunt sănătoși și toate le merg bine sunt ca zmeii în înaltul cerului și își arată bărbăția? Dar când vreun eveniment al vieții îl pune în fața morții, i se descoperă lașitatea și nebărbăția. Pentru creștinii adevărați moartea este o trecere la fericirea veșnică.
(www.doxologia.ro)