Întâlnire între copii cu Sindrom Down, părinți, cadre didactice și asistenți sociali, la Centrul Cultural din Gura Humorului



Demonstrație de nunceag făcută de Abedin Neyadi Mohammad
Demonstrație de nunceag făcută de Abedin Neyadi Mohammad

La Centrul Cultural din Gura Humorului a avut loc săptămâna trecută o întâlnire de suflet între copii cu Sindrom Down, părinți, cadre didactice active și pensionare, asistenți sociali, medici, asistente medicale și toți cei care au dorit să afle mai multe despre persoanele cu Sindrom Down direct de la mama unui tânăr care suferă de această afecțiune, Abedin Zakieh, care a venit la eveniment însoțită de fiul ei Abedin Neyadi Mohammad. Întâlnirea a fost organizată de Clubul Femeilor Active, care își desfășoară activitatea de un an de zile, în parteneriat cu Primăria orașului Gura Humorului. La acest club se întâlnesc pensionare și femei de toate vârstele de pe raza orașului Gura Humorului, pentru socializare și petrecerea timpului liber. Abedin Neyadi Mohammad are 26 de ani și s-a născut în Iran. De la vârsta de 8 ani trăiește în București, alături de mama lui. Abedin Zakieh a împărtășit grupului de la Humor din experiența ei personală, tot ce a făcut de când a descoperit de ce boală suferă fiul ei până în momentul de față. Femeia și-a dedicat viața copilului, renunțând la carieră. Evenimentul a început cu o demonstrație de nunceag pe care a făcut-o Abedin Neyadi Mohammad, cu o dexteritate de invidiat, la un concurs organizat de Pro TV, dând o adevărată lecție de viață tuturor celor prezenți. Organizatorii evenimentului de săptămâna trecută au declarat că „în cadrul acestei întâlniri ne-am dorit să punem în valoare tinerii care în pofida unor dizabilități și a etichetelor pe care le capătă își pot dezvolta diverse activități de viață. Vrem să tragem un semnal asupra faptului că tinerii care suferă de Sindromul Down trebuie să beneficieze de sprijin pentru integrare în câmpul muncii, educație și o viață socială activă”.



Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului

Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei
Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei

7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului

Orașul Gura Humorului va găzdui la finalul acestei săptămâni prima ediție a festivalului Obciniada, care va uni muzica și sporturile de munte în inima Bucovinei

Lectoratul părinților Școlii Gimnaziale „Petru Comarnescu” din Gura Humorului – o experiență plină de emoție și inspirație

Lectoratul părinților Școlii Gimnaziale „Petru Comarnescu” din Gura Humorului - o experiență plină de emoție și inspirație
Lectoratul părinților Școlii Gimnaziale „Petru Comarnescu” din Gura Humorului - o experiență plină de emoție și inspirație