Insuportabilul Alexandrescu

Din motive strict tehnice, de vineri încoace nu am putut urmări decât canalele care intră în grila obișnuită a UPC, ceea ce înseamnă că n-am văzut deloc fotbal. Mă rog, e un fel de a spune că meciul de campionat televizat vineri pe Antena 1 a fost orice altceva, numai de fotbal nu, iar derby-ul de la bulgari de sâmbătă, cu Andone, Pancu și Pinguinu cu Crampoane în rolurile principale n-a fost cu nimic mai breaz. Nu mi-a rămas astfel decât să mă reorientez către sporturi nu neapărat mai puțin interesante, cum ar fi handbalul ori Formula 1. Trebuie să vă spun că în ultimii 20 de ani nu am pierdut nici o cursă de F1, dar parcă mai ciudat regulament ca în această ediție n-am pomenit. Cel mai ciudat este faptul că mașinile pornesc cu „plinul” la rezervor, ca românii care pleacă în străinătate și-și fac un „full” la ieșirea din țară ca să economisească euroi. De aici, un start greoi, cu gâfâieli la motor, că nici lui nu i-o fi tocmai ușor să tragă sutele alea de kile de benzină. Apoi, cu cât cursa înaintează, evident că viteza crește proporțional cu ușurarea rezervorului, dar în egală măsură sporesc și riscurile, din moment ce piloții obosesc și ei progresiv, o dată cu creșterea vitezei. Se petrec astfel accidente bizare, favorizate și de obligația de a nu schimba pneurile decât de maximum două ori. Iar când ploaia alternează cu vreme însorită, ca alaltăieri, totul devine incontrolabil. A fost o cursă bizară și interesantă, cu un Vettel ieșit în decor taman când se vedea câștigător, dar și cu un Hamilton care când să se cațere pe podium s-a trezit coborât de pe 4 pe 6, din motivele expuse mai sus. Dincolo de frumusețea acestui sport, la sfârșitul oricărei curse rămâi cu un gust amar de pe urma comentariului. Nu știu, vorba poporului, ce o fi făcut în scăldătoare numitul Dan Alexandrescu, dar șirul interminabil de tâmpenii debitate în toți cei 20 de ani despre care vorbesc ar trebui să ia totuși sfârșit. Tembelul, care continuă să-l pronunțe „Braun” (în loc de „Bron” pe Ross Brawn, iar lui Button să-i zică „Jason” (pronunțat „Geisăn”) în loc de Janson, cum îl cheamă în acte, mă scoate pur și simplu din minți. Dacă adăugăm că la fiecare cursă, când ți-e lumea mai dragă și cursa mai aprigă, berbecul se apucă să pupe undeva tot neamul lui Sechelariu, înțelegeți de ce de obicei prefer să văd cursa pe Sat 1, deși nu înțeleg decât 3 cuvinte din 10. Alaltăieri, din motive tehnice, cum ziceam, a trebuit să-l suport pe insuportabil.