Control

Instalațiile de apă ale ACET Suceava, din ”orașele vechi”, verificate de DSP

Instalațiile de aprovizionare cu apă potabilă din așa-numitele ”orașe vechi” din județul Suceava au fost verificate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în cursul lunii februarie.
Inspectorul-șef al Serviciului Control în Sănătate Publică Suceava, dr. Dinu Sădean, a declarat, ieri, în conferință de presă, că au fost efectuate 28 de verificări la stații de tratare a apei și la rețeaua de distribuție a apei care aparțin operatorului județean de distribuție a apei potabile și canalizare SC ACET SA din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, Solca și Siret. Conform inspectorului Sădean, instalațiile au fost controlate din punct de vedere al respectării condițiilor igienico-sanitare. “Peste tot am găsit bine, ceea ce este un plus pentru ei”, a afirmat, ieri, dr. Sădean.
Controalele la instalațiile de apă vor continua în cursul acestei luni în mediul rural, urmând să fie verificate inclusiv fântânile publice. În cadrul controalelor vor fi prelevate și probe de apă în vederea efectuării analizelor de laborator privind calitatea apei.
În județul Suceava, 33 de primării au în administrare fântâni publice și izvoare de la care oamenii consumă apă.
Conform datelor statistice, doar 209.101 (31%) dintre locuitorii județului Suceava folosesc apă furnizată în sistem centralizat și tratată prin cele 40 de stații de tratare a apei. Șapte dintre aceste 40 de stații nu sunt autorizate sanitar, dar sunt supravegheate în permanență de DSP.
În municipiul Suceava, primăria nu are în administrare nici o fântână publică sau izvor. Cișmelele municipalității sunt alimentate cu apă din rețeaua centralizată.

Recomandări

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava