Inspecția Judiciară: Afirmațiile lui Traian Băsescu și ale Elenei Udrea au afectat prestigiul actului de justiție



Afirmațiile lui Traian Băsescu, referitoare la faptul că Florian Coldea, Codruța Kovesi și Livia Stanciu „sunt artizani ai unui mod răvășit de a face justiție”, și ale Elenei Udrea, despre anchetele DNA care o vizează, au afectat prestigiul justiției, potrivit Inspecției Judiciare (IJ), informează Mediafax.Oficiali din cadrul Inspecției Judiciare au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, în urma analizării afirmațiilor făcute de fostul șef al statului și de fostul ministru, s-a ajuns la concluzia că, în ultima perioadă, cei doi au făcut declarații ce au afectat independența magistraților și prestigiul actului de justiție.Rapoartele întocmite în cazul lui Traian Băsescu și al Elenei Udrea, însoțite de aceste concluzii, vor fi prezentate plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituție care va decide, în această săptămână, dacă și le va însuși. CSM a sesizat, în 7 aprilie, Inspecția Judiciară cu privire la declarațiile lui Traian Băsescu, care spunea că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruța Kovesi și Livia Stanciu „din silă”, pentru că „sunt artizanii acestui mod răvășit de a face justiție”.



Recomandări

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție anunță că va sesiza CSAT și Inspecția Judiciară

Ministrul Justiției: Am avansat și propunerea ca Inspecția Judiciară să fie entitate autonomă

Schimbări în legile justiției. Inspecția Judiciară trece de la CSM la Ministerul Justiției. Toader: „Nu CSM să îi facă regulamentul de organizare, să-i stabilească și să aprobe rapoartele”/ Reacția instituției

Inspecția Judiciară, despre un judecător care a criticat o decizie CCR: A făcut afirmații acuzatoare, ofensatoare și defăimătoare la adresa instituției

Ministrul Justiției a cerut Inspecției Judiciare controale privind managementul la DNA și Parchetul General